.

telegramă

2011-09-17T18:17:00.002+03:00

dragii mei foști colegi de liceu,
stop.

asta-i tot ce-am avut să vă spun.

stop.

de ce îl iubesc pe fink/why I love fink

2011-09-15T16:33:00.009+03:00

- engleza lui. îl ascult și mă imaginez la londra
his english. I listen to his music and imagine myself in london

- luiza zan are o versiune a unui cântec pretty al lui. de fapt asta e un motiv pentru care o iubesc pe luiza și pe magicianul jimmy czerkesz, dar și pe fink
luiza zan has a version of a pretty little song of his. actually, that's a reason for loving luiza and the magical jimmy czerkesz, but fink too

- mă gândesc mereu la m. și la mare când ascult asta, pentru că pe m. și marea îi iubesc mai ales când sunt departe
I always think of m. and the sea when I listen to this, because I love m. and the sea especially when they're away

- îl cheamă fin
his name is fin (that's Romanian for smooth)

- muzica lui are feelingul unei după amieze de duminică în septembrie, cu ploaie si frig, de stat în fotoliu cu cacao și cărți sau pur și simplu privind nostalgic la universul din fiecare picur ce se scurge pe fereastră
his music feels like sunday afternoon in September, rainy and windy. perfect for sitting in the armcahir with cocoa and books or just watching the universe dripping on the window

- muzica lui, alteori, e ca o dimineață devreme într-un nou oraș în care ai aproape impresia că poți s-o iei de la capăt
sometimes, his music is like an early morning in a new city where you almost feel like starting life from scratch

- cântă cu bonobo și andreya și și-a băgat coada în cântecul ăsta
he plays with bonobo and andreya and he co-wrote this

- seamănă un pic cu jean reno, motiv pentru care îl iubesc ceva mai tare pe jean reno
he resembles jean reno, reason to love jean reno a bit more

ce, nu seamănă?
right?

- am început dimineața cu el. am pus perfect darkness - albumul lui nr. 5. a mers de trei ori în buclă. am gătit, a plouat, am mai gătit un pic, m-am visat ambasador, am mai gătit un pic, gândurile s-au amestecat și apoi a ieșit soarele. am fost oriunde, numa în bucătăria mea din Unirii - nu. acum merge a patra buclă.
I started my morning with him. listened perfect darkness, his 5th album, on repeat, 3 times. I cooked, it rained, I cooked some more, I dreamed myself an ambassador and then I cooked some more, my thoughts got mixed and then the sun came out to play. I was anywhere but in my kitchen.

- oricât l-aș asculta, l-aș mai asculta odată.
I could listen to his music again and again and then some

- la mangalia, o noapte lungă s-a prelungit înspre dimineață. cârciumile s-au schimbat, oamenii s-au îmbătat ca florile și au dispărut pe rând. către 3 dimineața, stăteam la masă cu un tip de vârsta lui tata, poate mai bine. avea un mp3 player vechi vechi care arăta ca un radio. el mi-a pus creedence, eu i-am pus fink. i-a plăcut.

- you're like a fucking rainbow :)

cam atât
enough

kaleidoscop cu haruki murakami sputnik sweetheart

2011-08-29T05:39:00.004+03:00

astăzi o să vă povestesc cum se construiește un caleidoscop.

mai întâi și mai întâi trebuie să primești un caleidoscop și să-l prețuiești, la fel ca pe omul de la care l-ai primit.
mai apoi, să vrei să faci cadou câte unul tuturor celor pe care îi prețuiești.
mai apoi, să vrei să faci unul de mână și să nu-ți tocmai iasă.
mai apoi, să ai o încercare dezastruoasă cu încă unul.
și apoi, să uiți de toate și să-ți vezi de treabă.

* * *

Instead of things I'm good at, it might be faster to list the things I can't do. I can't cook or clean the house. My room's a mess, and I'm always losing things. I love music, but I can't sing a note. I'm clumsy and can barely sew a stitch. My sense of direction is the pits, and I can't tell left from right half the time. When I get angry, I tend to break things. Plates and pencils, alarm clocks. Later on I regret it, but at the time I can't help myself. I have no money in the bank. I'm bashful for no reason, and I have hardly any friends to speak of. [...] However, I can touch-type really fast. I'm not that athletic, but other than my mump, I've never been sick a day in my life. I'm always punctual, never late for an appointment. I can eat just about anything. I never watch TV. And other than a bit of silly boasting, I hardly ever make excuses. Once a month or so my shoulders get so stiff I can't sleep, but the rest of the time I sleep like a log. My periods are light. I don't have a single cavity. And my Spanish is ok.

* * *

și mai apoi te duci într-o galerie de artă unde te răzgândești s-o vizitezi chiar după ce ai intrat.
-pasul ăsta e obligatoriu-
cobori în gift shop pentru că au chestii colorate si acolo găsești o cutie pe care dai exact £6.50. nu spui nimănui, dar ești extaziat.

* * *

"You know," said Sumire, and let a delicate pause intervene - like an old gatekeeper closing the railway-crossing gate with a clatter just after the train bound for St. Petersburg has passed by - "it's really silly to say this, but I'm in love."

* * *
acasă, trebuie să desfaci cutia. în cutie nu e mare lucru.
cercuri, dreptunghiuri cu chipul tau pe ele, litere și scheme.

* * *

I folded my hands behind my head and watched Sumire as she slowly yet eagerly devoured her cake. From the small speakers of the coffee shop Astrud Gilberto sang an old bossa nova song. "Take me to Aruanda", she sang. I closed my eyes, and the clatter of the cups and saucers sounded like the roar of a far-off sea. Aruanda - what's it like there? I wondered.

* * *

oglinda se asamblează în triunghi și se probează. dacă imaginea care se vede nu mai are legătură cu logica zilnică, e bine. dacă nu, mai probează.

* * *

"You feel okay?"

"I'm fine. As fine as the Moldau River in spring."

* * *

se caută mărgele rătăcite pe sub fotolii, mărgele rătăcite din coliere, pene, ouă, frunze de nuc. tot ce poate fi înghesuit în câmpul vizual.

se închide, se amestecă bine, se sărută și se probează în lumina de la apus.

se dăruiește.

altfel, ce sens mai are toată călătoria?

* * *

Sumire sighed, gazed up at the ceiling for a while, and lit her cigarette. It's pretty strange if you think about it, she thought. Here I am in love for the first time in my life, aged 22. And the other person just happens to be a woman.

fragmente în engleză, din Sputnik Sweetheart a lui Haruki Murakami, cadou de la Fana

sound of silence. interviu cu Mihnea Blidariu

2011-08-26T23:39:00.005+03:00

Aveam 12 ani. Am citit o carte, atunci. Se vorbea acolo de al treilea război mondial, de potop, de încleștări în univers. De cataclisme și de bombe. De ucideri în masă. De disperare, de deznădejde, de oameni care aleargă din calea inevitabilului. Cineva prevestea că toate astea urmau să vina într-un timp foarte scurt.

Aveam 12 ani când m-am gândit, pentru prima oară, la sfârșitul lumii. La moartea noastră, a umanității. La moartea mea. Asta m-a speriat cel mai tare.

Cineva din casă cumpărase o casetă cu Simon&Garfunkel.
Aveam 12 ani, ascultam Simon&Garfunkel și mă gândeam la moarte. Plângeam a disperare și deznădejde.

* * *

După o reprezentație, cel mai trist e să nu vorbească nimeni despre ce-a văzut.

* * *

E noapte. Plouă. Șoseaua e plină. În oraș, toată lumea a ieșit din locuințele proprii și a luat cu asalt șoselele, în mașini sau pe jos. Lumea gonește, oamenii se împing, se calcă în picioare și trec mai departe fără să se uite în spate. Se circulă în aceeași direcție pe ambele benzi. Nimeni nu mai intră. Se gonește, în disperare, înspre ieșirea din oraș. Aleargă afară din oraș, aleargă de moarte. Dar moartea e deja peste tot. Iluzia libertății și speranța salvării îi țin în mișcare. Plouă torențial, e noapte, e vuiet și tânguială amară.

Pe străzi, animale. Printre oameni, animale care pândesc și atacă prada. De parbrizul mașinii în care mă aflu se lipește un fel de barză cu pene colorate care lovește cu violență cu ciocul în geam. Ca o jucărie stricată. Animalele au inundat străzile cu pene și țipete. Oamenii au inundat străzile cu frică și bocete. În spatele mașinii, un camion încărcat cu alte bestii. Sunt ființe pe care nu le-am văzut niciodată. Sunt ființe care nu mai trăiesc de mult. Sunt dinozauri, sunt păsări, sunt reptile. Au dinți imenși. Frica și panica e tot mai mare.

Gonim pe străzi, ca bezmeticii. În fața mașinii, un individ a renunțat. S-a oprit în stradă și privește în gol, cu umerii căzuți și fața tumefiată. O frână bruscă și îl evităm la milimetru. Mă uit în spate. Una din bestiile din camion îl înhață de cap. Alta îl apucă de picioare. Bestiile îl rup în două. Tragem mașina, ne adăpostim între copaci, undeva. Adormim osteniți, epuizați, cu frica zvâcnindu-ne în piept. Ultimele secunde din lume ni se scurg printre pleoape.

Dimineața, însă, ne trezim. Pornim înspre șosea, cu inima strânsă. Nu e nimeni. Nu mai e nimeni. Șoseaua e udă, frunzele sunt ude. E ud și luminos. Lăsăm mașina și o pornim pe jos. Călcăm în bălți în care se oglindește cerul. E pustiu. Nici eu, nici amicul meu nu scoatem un sunet. Nici eu, nici amicul meu nu ne privim in ochi.

Suntem singuri și e o liniște de mormânt.

* * *

Mamă. Ești bine? Am visat aiurea... prostii... Sfârșitul lumii.. de-astea. Mâine mă-ntorc acasă. Am grijă, o să am.

* * *

Sfârșitul lumii a luat cele mai înspăimântătoare forme. Valuri imense, potop, îngheț, incendiu. Toate nenorocirile naturii, peste noi. Toate însoțite de disperare, țipete, deznădejde și o frică adâncă, mai puternică decât rațiunea sau orice impuls optimist. M-am gândit: dacă e s-o mierlim toți deodată, nu se poate decât într-un singur fel. Terifiant.

Și-apoi am dat de Playlist. O carte despre sfârșitul lumii: un meteorit care lovește pământul și... gata.

Cartea lui Mihnea Blidariu, Mihnea de la Luna Amară, Mihnea, autor a două volume de poezie, Mihnea, literarul, e cu cântec. Un sfârșit al lumii cântat în forță, 19 piese pentru 19 povești, ai căror protagoniști suntem chiar noi. Societatea.

Un meteorit care lovește pământul VS. omoruri în plină stradă, împușcături la semafor, violuri, învieri în direct, politicieni murdari, vedete de mahala, crime, crime, mizerie umană. Care-i adevărata apocalipsă pe care o prevestești, Mihnea?

Adevărata apocalipsa a început de multă vreme și românii înaintează în ea cu mare frenezie și ignoranță, suflând în vuvuzele și chiuind pe manele. Adevărata apocalipsă este moartea iubirii, sfârșitul bunătății umane și instaurarea unui regim social obsedat de tinerețea veșnică, sex, bani și individualism extrem.

Faci referire la foarte multe personaje reale aparținătoare societății românești de azi. Atitudinea ta față de ele e cel putin dezaprobatoare. Pe unii ni-i expui nud, iar pe alții chiar îi fugărești în șuturi. Merită să ne batem capul vorbind încontinuu despre exemplele negative?

Da, merită. 45 de ani totul ni s-a prezentat în roz: supra-producție, supra-individ, supra-sistem, fericire maximă, tovarăși, în zbor spre viitor! Și totul era o minciună oribilă. Apoi, încă 20 de ani am fost amețiți și mințiți de promisiuni, viziuni, planuri, specialiști, foști securiști, hoți, corupți și așa mai departe. Cu toții ziceau că va fi bine, că este bine, sau chiar că a fost bine. Într-un asemenea fals pozitivism demagogic, mă scuzați dacă aleg să caut negativele adevăruri…

Greață, ură, umanitate, înviere, dragoste. Ultimul track al romanului tău, On the turning away, e povestea resemnării, a acceptării înfrângerii. Monstrul a fost învins de dragoste. Asta e? E așa de simplu? Iubirea e singurul lucru care ne face oameni?

Da, iubirea e singurul lucru care ne face oameni. “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, nu am spus-o eu, a spus-o Marin Preda, un geniu, pentru mine. Fără iubire, oamenii pot fie să redevină animale, fie să devină mașini.

Mă întreb, oare, unde se grăbesc toți românii? Răspuns: se grăbesc să trăiască. Tu unde te grăbești

Eu nu mă grăbesc nicăieri. Mai ales că sunt înconjurat de ardeleni și, se stie – ăștia chiar nu se grăbesc nicăieri…

Am obosit extrem de tare. Sunt aproape de limită și, odată cu mine, acea minoritate care are posibilitatea de a face ceva, de la revoluție la grevă și de la carte la festival. Și când ajungi la limită… ce se întâmplă? Ai variante: renunți (te sinucizi/pleci/te blazezi/devi invizibil social) sau o iei de la capăt (carte/muzică/festival/revoluție/grevă/luptă). Sau ai tu alta mai bună?

Da, clar: să explodezi. De ce să renunți? De ce să o iei de la capăt? Ai dus lucrurile până la un punct, vezi că rezultatul nu apare, atunci explodează! Sari în sus, urlă, lovește, dinamiteaza, du totul cu un nivel mai sus. Pentru mine limita e locul unde totul poate începe, nu unde se termină…

Toată lumea știe că binili învinge. Depinde de pe care parte a binelui privești.

Să mor dacă am înțeles ce ai vrut să spui cu asta! Există mai multe părți ale binelui?...

Da! Nu…?

* * *

Am 25 de ani și pot să spun acum că cel mai înspăimântător sfârșit e acela în liniște. În resemnare. Cu capul plecat. Nicio reacție. Nicio intenție. Nicio emoție. Ce sfârșit mai tragic decât acesta poate avea umanitatea?

Ușile se închid, nimeni nu mai salută. În teatru, nu e nimeni. Nici spectatori, nici actori, nici tehnicieni, nici măcar scaunele sau scena. Cortina – dispărută. Teatrul e un schelet gol sprijinit pe o scoarță mută. Nu găsesc nicio privire în care să mă sprijin, sunt toate fixate în pământ, obosite. Oamenii se smulg din îmbrățișări și nu-și dau nicio explicație. Se părăsesc și nu-și dau nicio explicație. Trăiesc fără nevoi, fără explicații.

Ăsta e sfârșitul lumii. O simfonia mută a înstrăinării.

Mihnea! Se poate fără muzică?

Niciodată.

publicat în LeCtura #3

tgm vs. glastonbury 2011. post despre muzică

2011-08-21T02:15:00.006+03:00

când merg la concerte niciodată nu știu la ce să mă aștept.
așa că din precauție și ca să nu regret că am pierdut timpul cu porcării, îmi zic c-o să-mi placă. și-mi place.

muzicienii de aseară au fost ghiduși.
un trio ghiduș: pusztai antal - chitara. asztalos 'aszti' zsolt - percuție. botos gyula - chitara. pusztai, serios și sobru, implicat, dar reținut. aszti vine cu multa energie și îl completează. botos (cămașă roz) e neastâmpărat, se mișcă în scaun, stă aplecat pe chitară. are mânecile de la cămașă suflecate. îi place câte o notă, se bucură, inventează. ridică din sprâncene și îmi dă impresia că regulile nu-s pentru el. ochii îi caută mereu privirea lui pusztai, care-i ține mai tot timpul închiși. primul contact vizual dintre ei e minunat. botos cântă concentrat pe chipul lui pusztai, acesta deschide ochii, aprobă din cap, botos e fericit. îmi aduce aminte de zsolt și felul lui de a se implica când cântă.

când sunt toți trei pe scenă, pusztai e la mijloc. ceilalți doi se caută unul pe celălalt, aszti pare că improvizează încontinuu, se distrează și unul și celălalt, se încurajează reciproc. pusztai e tata, ei copiii. din când în când, pusztai deschide ochii. cei doi îl văd și așteaptă o reacție, ca și când au făcut o prostie și urmează să fie certați. pusztai face o mică improvizație, semn că totul e în regulă. reținut nu înseamnă rigid.

la fiecare final aplauzele sunt mai intense, mai sincere.
trei bisuri.
mă bâțâi în scaun pe ritm, șușotesc cu fabi. oamenii vor merge acasă și vor spune că au fost la un concert mișto, doar că erau două care s-au distrat tot concertul. sigur erau românce.

am ținut tot concertul palmele deschise, ca să aibă muzica pe unde intra.
habar n-am cum se întâmplă, când se întâmplă, dar îmi dau seama când se-ntâmplă. e muzică.

bine... autismul lui thom yorke e altceva. el e cap de radio.

* * *

festivalul internațional de chitară clasică harmonia cordis.
radiohead live at glastonbury festival iunie 2011.

a thought on thinking

2011-08-19T20:03:00.001+03:00

Am găsit un citat al lui Albert Einstein într-o carte care se cheamă The 4-Hour Workweek. L-am căutat pe net și i-am dat copy/paste. Sunt singură că Einstein nu s-a exprimat în engleză, dar nu știu germană. mi-e lene să-l caut în ro sau să-l traduc. Autorul cărții în care am găsit citatul ar spune că toată introducerea pe care am făcut-o are zero eficiență și că mi-am pierdut 4 minute din viață scriind-o. Eficient ar fi fost să torn direct vorbele, fără nicio introducere.

Nu sunt eu prea eficienta. Fiecare cu principiile mă-sii. Cartea e de citit, de luat de acolo ce-i nevoie. E plină de citate haioase și sfaturi eficiente.

Reading, after a certain age, diverts the mind too much from its creative pursuits. Any man who reads too much and uses his own brain too little falls into lazy habits of thinking.

Don't think too much and tell me what you think.
Listen to Radiohead in between.

prima minciună

2011-08-10T16:52:00.003+03:00

e ora 4 e vară tricoul îmi e lipit de spate sunt transpirată leoarcă e căldură, nimic altceva n-am alergat sau exagerat cu activitățile fizice cred că pur și simplu copiii asudă abundent sau poate doar eu.

e ora 4 și 10 roxana bate mingea pe bucata de asfalt pe care unchiu vasile, tac’su, își pune mașina când se întoarce de la servici. e cald fiindcă e vară e august nici urmă de nor pe cer și vița-de-vie din curte nu acoperă peste tot. aici unde roxana bate mingea și eu, alina și florinel ne uităm la ea, deloc.

e ora 4 și 25 cursa tocmai s-a oprit în fața porții, aici are stație, poate au venit mama și tata, să-mi facă o surpriză, mereu mă gândesc la asta când aud cursa și dincolo de poartă nu se vede, fiindcă e mare, cu boltă. așa e în satele săsești. la geamuri au obloane și porțile ascund de ochii vecinilor vița-de-vie, mașina și nepoții.

e ora 4 si 29 inima începe să-mi bată tare mă ridic în picioare și cer mingea de la roxi, roxi mi-o dă și scoate elasticul făcut din ciorapi tăiați și înnodați o întreabă pe alina dacă joacă alina zice da, alina și florinel țin elasticul florinel e mic și roxana e mare sare sus elasticul e bună și nici nu prea trișează.

bat mingea roxana numără alina numără florinel fluieră soarele dogorește nici o adiere îmi doresc ca vara să nu se termine niciodată și mama și tata să intre amândoi în concediu
acum.

* * *

În cameră e răcoare. E camera răcoroasă în care dupămesele sunt tăcute. Moșu își răsfoiește ziarul din când în când. Două muște se tachinează. Între ele, respirația mea. Stau în pat, acoperită cu plapuma. E vară, dar în plapuma lu’ buni din camera răcoroasă e ca într-un bazin cu apă amorțită. Stau în pat cu ochii închiși. Se doarme de după masă, în casă la buni și moșu.

În curte aud pași. Inima îmi bate cu putere și mă foiesc, fără să vreau. O dată. Încă o dată. Încerc să mă liniștesc. Îmi ascult respirația, ascult ciondăneala muștelor și zgomotul de cauciuc izbit de asfalt de afară. Nu mai pot și mijesc un ochi și îl văd pe moșu care se uită la mine. Închid iute ochiul și îmi țin respirația până număr la 10. Degeaba, mă foiesc iar și îl aud pe moșu cum râde. Roșesc până în vârful urechilor și știu că mă vede și atunci deschid ochii și-i zic moșule n-am dormit deloc mă gândesc numa și numa la minge o să dorm mâine toată ziua dacă mă lași azi să mă duc în curte la minge promit că nu-i spun lu buni ca să nu te certe te rog și nici lu mami și tati.

Moșu râde și în timp ce eu sar din pat direct în hainele de joacă îmi spune da’ nimic lu’ buni, da?

Cobor scările în fugă, câte două.

E ora 4 și 10 roxana bate mingea pe bucata de asfalt pe care unchiu vasile, tac’su, își pune mașina când se întoarce de la servici. I-o cer, mi-o dă și inima îmi bate tare. Roșesc. Transpir.

* * *

parțial în LeCtura nr. 3

down on earth

2011-08-09T23:49:00.005+03:00

Something must be ridiculously wrong because the more I think about me, the more I see illness and lack of any will.

And then I look at photos of ill people. And what I see is this will to live bursting violently out of the screen, immersing the whole building into a frenzy. All the people get out of their apartments and run up to the top floor, where there’s an empty space, no windows, no walls, no furniture. A huge space expanding all over town, touching every building. People race to get to this huge empty space intoxicated with good sense, freshness and will to live and as they get there, one by one, they take out their jackets and put them on the floor. Then their shoes, then their trousers, skirts, shirts, ties. Put their briefcases on the floor and stand facing one another in their underwear. Then one by one they fall to the ground. This huge empty space is now intoxicated with life and people are dying from it, one by one.
Down on earth, ill people hope for one more breath.

See my skinless body as a refelction of my soul.
See my boneless body as a reflection of my soul.
See my blind eyes as a reflection of my soul.
See my meaningless words as a reflection of my soul.
See me as I am.
Soulless.

breathe air into this empty lungs.
as dead as a porcelain doll.

crepuscul

2010-03-15T22:27:00.002+02:00

La crepuscul. O cameră de apartament.
In pat, ea. Se foieşte.
Se aude un cârd de ciori apropiindu-se.
Ea se foieşte, cârdul e tot mai aproape şi sunetele se intensifică tot mai tare. Pe când ai impresia că sunt chiar în apartamentul ei, gălăgia încă se intensifică până ajunge la un sunet de fond puternic şi constant.
Ea se foieşte.
Sună alarma telefonului mobil. Se trezeşte, ia telefonul mobil de lângă pat, îl pune la loc.
Sună alarma ceasului. Ia ceasul de lângă telefon, se uită la el, îl pune la loc.
Se foieşte, se ridică, pleacă la baie.
În camera goală se porneşte ceasul cu radio. O melodie.
Ea reintră în cameră. În timp ce se îmbracă se uită pe fereastră. Crepuscul. Ciori. Ploaie. Se uită la ceas.
La radio melodia se termină. Vocea djului, în finlandeză. Horoscopul. Când ajunge la zodia leu, ea se face atentă şi se duce spre radio. E foarte atentă.

Ea: Ce?

Schimbă postul de radio, o altă melodie. Un alt post de radio, o voce foarte veselă. Finlandeză. Alt post, altă voce, finlandeză.
7:29. tot crepuscul.
Ea închide radioul.

Se duce la fereastră şi se piaptănă. E 7:30 radioul se porneşte din nou.
hyvää huomenta!
Ştirile în finlandeză.
Ea ascultă nemişcată ştirile.
Închide radioul.

Ia telefonul şi formează un număr. Aşteaptă…
Reapelează. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă…reapeleză. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă… se îndreaptă către fereastră. Tot crepuscul. O cioară se izbeşte în zbor de geamul ei. Se sperie, cade, scapă telefonul din mână. În cădere se aude din telefon o voce de femeie: hyvää huomenta!
Telefonul se desface în bucăţi.
Incearcă să-l reasambleze, nu reuşeşte. Il lasă pe jos, într-o grămăjoară.

Îşi ia haina, iese pe uşă.
În cameră radioul se porneşte, acorduri din “Ciocârlia”. La final, o voce în finlandeză anunţă ora 7:55 şi urează ascultătorilor hyvää huomenta!

* * *

2010-02-17T00:06:00.002+02:00

aici, eu mă sfârşesc. tu începi, imediat mai încolo.
pe câmp, iarba e înaltă până peste genunchi. câtă vreme mi se vede doar capul peste vârfurile aplecate, tu eşti în capătul celălalt al câmpului, călcând hotărât firele în cercuri cercuri.
nu te teme să te temi. nu-ţi zic nicicând că n-ai de ce. că ai.

* * *

un câine, mai încolo, se gudură în zăpadă. nu-l vezi prea bine. pentru că nu vezi prea bine. şi pentru că e departe şi negru şi cum e aşa negru nu prea vezi unde îi e faţa şi unde nu. urechile, i le vezi. se rostogoleşte şi dupaia îşi ciuleşte urechile şi stă nemişcat. aţi văzut? m-am rostogolit. am văzut, câine. tu pe mine m-ai văzut? am stat nemişcată. bine, am zâmbit. dar nemişcată.
urmăreşti dâra de aburi din gură cum o coteşte înspre stradă. în stradă nu e nimeni. zăpada nu scârţâie, copacii nu se clintesc, norii nu, păsările nu. doar tu da, dar pe dinăuntru. scârţ-scârţ, clint-clint. are să vină în curând. are să apară de după colţ, de unde altundeva? îl aştepţi. cum să nu-l aştepţi? şi cum are să vină aşa, zăpada are să-i scârţâie sub bocanci, şi în jurul lui, aburi şi nori calzi, şi păsări au să traverseze cerul repede. şi n-ai să te uiţi la ele, ai să le simţi doar cu fruntea, pentru că ochii ţi-s ocupaţi să-i fure o privire.
n-are să te vadă, cum n-are să vadă nici câinele care se apropie de el, alergând aşa, un pic într-o parte. n-are să-l vadă decât când câinele are să se agaţe de pantaloni şi să tragă şi el n-o să se lase mai prejos şi-o să tragă şi el în faţă şi-n spate şi-o să înjure câinele şi câinele o să înţeleagă că e din joacă fiindcă îl vede cum zâmbeşte un pic, în colţul gurii.
are să urce scările cu privirea în pământ şi clopote au să înceapă să bată brusc, curcubee să crească din pământ, peste cer, o ploaie măruntă să cadă, zăpada să se topească, copacii să înmugurească, câinii să se înmulţească şi inima ta să bată tare tare tare, aproape să acopere clopotele.
şi are să se-apropie şi ochii tăi au să-i găsească privirea şi ai să-i zâmbeşti cât poţi tu de sincer şi ai să-i spui 'bună dimineaţa' care sună ca 'mă bucur că trăim'. el are să-ţi spună cu jumătate de gură 'zăpada. trebuie dată' şi are să dispară în casă. şi tu ai să râzi, mai întâi încet, apoi tare şi zgomotos şi câinele are să se oprească din rostogolit şi are să ciulească urechile la râsul tău şi are să se încrunte a neştiinţă.
şi el are să coboare scările şi are să facă poteci prin zăpadă şi tu ai să te uiţi la el şi-ai să-ţi spui în gând că nu-i nimic mai frumos decât un bărbat aburind într-o dimineaţă de iarnă.

* * *

în mine un lac adânc şi liniştit. dedesubt, straturi-straturi. prima ploaie. prima vară. primul cuvânt. primul zece. prima julitură. primele lacrimi amare. temeri. neputinţe. libertăţi. prima dragoste. a doua dragoste. prima iarnă.
deasupra, pe suprafaţă, în depărtare, un trup. înoată armonios şi puternic.

cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât sunt mai liniştită. mai adâncă.
sunt un ocean fără margini. unde tu te sfârşeşti, eu sunt.

ambuscadă lângă o apă adâncă

2010-01-21T04:33:00.000+02:00

te perpeleşti pe-o parte şi pe cealaltă. n-ai să poţi dormi liniştit multă vreme de-acum încolo.
are să treacă.
dar nu chiar acum.
nu te aştepta să te poţi privi fără spaimă în oglindă.
nu curând.

o viaţă de om e o viaţă de om, totuşi.

* * *

se trage, undeva.
oamenii încă se gândesc la acţiuni definitive.

eu, la fel.
undeva, înăuntru, cineva trage.

din nou

2010-01-19T23:43:00.001+02:00

am. probleme nerezolvate cu trecutul meu. am. probleme nerezolvate cu mine. cu vecinii mei. am probleme cu echilibrul şi am probleme nerezolvate cu trecutul rasei căreia îi aparţinem. am.
probleme nerezolvate cu tine. cu mâna ta acolo unde nu trebuie să fie. cu capul tău care se întoarce în altă parte. cu bucăţi de carne care se desprind şi cad de pe mine pe măsură ce-ţi treci limba peste ele. cu dinţii care zgârie şi buza care vindecă.

* * *

vecinii mă roagă să încetez cu gemetele din toiul nopţii.
eu te rog sa nu mă laşi în pace niciodată.

în trecut, asta se numea dependenţă.

a doua pe stânga

2009-12-02T23:59:00.004+02:00

hai să-ţi spun ceva. nu ai cel mai frumos penis din lume şi ultima dată când ne-am tras-o m-am gândit la robert downey jr.

***

nu e o chestie pe care s-o explice. cam ghiceşti care-i treaba.
el priveşte în gol, cu ochii mijiţi şi colţurile gurii lăsate în jos. corpul îi e aplecat înspre măsuţa din faţă. amestecă în ceaşca de cafea cu un plic nedesfăcut de zahăr. are între degete o ţigară din care a tras două fumuri, iar în scrumieră e una fumată pe jumătate. ea nu fumează.
ea e întoarsă spre el. spatele adunat într-un arc de cerc se sprijină de spătarul banchetei. îl priveşte undeva de la bărbie în jos. buzele îi sunt uscate şi gura întredeschisă. mâinile atârnă în poală şi în ele, un pahar cu limonadă. are o rochie scurtă şi colorată şi ciorapi azurii. dă să spună ceva, dar se răzgândeşte, îşi ridică o mână şi se freacă la ochi.
nu mai au ce să-şi spună.
niciunul din ei nu e trist.
dar niciunul nu poate să se gândească mai departe de clipa asta.

***

autonomie 8 ore. n-au să treacă niciodată cele 8 ore consecutiv.
în etape, 8 ore înseamnă 4 zile.
o oră la dus, o oră la întors.
un weekend prelungit.
nu pot să ascult 8 ore de muzică fără să mă asigur că sunetele oraşului sunt tot acolo.

***

istoria asta se întinde ca guma de mestecat vara, când se lipeşte de pe asfalt direct pe talpa sandalei. rumegată, scuipată, se tot ţine după mine, eu plec mai departe. cu fiecare pas e tot mai subţire şi mai inconsistentă şi mai imaterială.
tot mai mult asfalt decât altceva. tot mai mult talpă decât altceva.

brrr, băiete

2009-11-07T19:20:00.005+02:00

cred că am pofta să ma prinzi de cur. cred că ar trebui să mă muşti de ţâţă şi să râzi în hohote albastre. nu cred că mi-a mai trecut asta prin minte şi acum, că mă gândesc, mă miră. ar fi trebuit.

***

l-am văzut. are vocea amară şi nu-i prea vine să stea printre oameni. e acolo, printre ei, şi se face că-i place, că nu poate fără, că n-o să plece singur. zâmbeşte şi face promisiuni din ochi. zău că i-ar plăcea să se ţină de ele.

acasă îl aşteaptă cineva. doarme în camera cealaltă.

***

berea pute, vinul pătează, vodca arde, whiskey e scump.
tra la la, mai bine horincă din sticluţe de plastic de la oameni rumeni cu perluţe în loc de irişi.

***

ce porcărie. ăsta ar fi vrut să fie dj. altu ar fi vrut să nu-l părăsească gagica. aia ar fi vrut să nu se mai întoarcă în ţară şi ailaltă ar fi vrut să-şi ducă şi gagiul cu ea. ăla ar fi vrut alţi părinţi.
io vreau să răsară luna şi soarele de-odată, şi să mă fut, obscen şi violent. să mângâi o pereche de fese. sau un obraz.
sau să mă săruţi apos şi zâmbitor.

***

ceas

2009-10-30T12:53:00.011+02:00

mi-am luat un ceas ieri.
vechi. se trage singur. waterprotected. shockproof. automatic. steel back.
made in urss.
dependent de alcool şi ruginit la telescoape.

n-am plătit 30 lei să-mi schimbe cureaua. aş fi vrut, dar n-am făcut-o.

nici nu-mi place aşa, largă cum e.

dar e destul că mi-am luat ceas.

***

postul ăsta e pretext să-i spun lui paul că îmi place ceasul de pe blogul lui.
paul, îmi place ceasul de pe blogul tău

placebo

2009-10-24T23:52:00.002+03:00

mă descurc. cum să nu.

* * *

telefonul sună. da. da. se anulează. ok. vine un fax. se modifică pe săptămâna viitoare. da. da. sigur. intră un mail. vine astăzi, nu mâine. ok. da. da. absolut ok. telefon. ai anulat? dezanulează. da. ok. da. da. da. da. da.
ok, în pula mea.

* * *
numai că, ştii, mai e chestia aia care...este. de fiecare dată când suntem în aceeasi încăpere. eşti tu, eu şi altcineva. şi tu vorbeşti cu cineva. şi eu vorbesc cu cineva. şi vorbim amândoi cu altcineva. şi...chestia aia care este...este.
spune-o. spune-o tu prima. nu tu primu. nu tu prima. îi când...spune tu.
io spun ceva şi tu spui ceva şi dupaia mai zic io ceva şi tu zici mda şi îţi pui privirea într-un punct fix şi zâmbeşti cu colţul buzei. şi zic şi io mda şi...se lasă tăcere. asta-i chestia.
zi. ce? chestia. spune tu. nu tu. nu tu. nu zic. păi chestia e că...este. asta-i chestia. zi-o. tu ştii care e. şi io ştiu. cre că-i aceeaşi. păi zi-o. da, da dacă nu e?

chestia e că este.

* * *
în balcani, beţivii îşi lasă băutura în locuri 'bine'. după cinci minute se întorc căutând disperaţi băutura. când o găsesc simt fiorii primului sărut cu gumă de mestecat în gură. şi sorb cu ochii închişi, în sorbituri mari.
beţivii cer bani împrumut doar pentru a-şi aminti cât de mult au baut cu o seară înainte.
dansează şi rup picioare. michael jackson, george michael, boy george, michael bolton. şi muzică din balcani.

* * *
n-ai ceva de cap? o pastilă, orice. sau dă-mi ceva şi zi-mi că-i de cap.
vreau să fac gluma cu 'ba da, o piatră'. n-o fac. caut în cutia cu cruce roşie şi inimioară. găsesc furazolidon.
ia. e pentru cap.

jam session folcloric

2009-08-30T23:28:00.005+03:00

io tot zic că nu mi-i dor
da' mă doare, zău, de mor
ia mă doare colea' coasta
că mi-i dor de casa noastră
şi mi-i dor de viaţa bună
ce-am avut-o împreună.

care viaţă? care bună?
c-am văzut-o la o lună,
nici atunci cu voie bună...

io tot zic că nu mi-i dor
da' mă mâncă la picior
şi m-aş face călător
să-ti viu sara în pridvor
să te ţuc încetişor
şi să zic că nu mi-i dor

s.e.b.

counting the beats de robert graves

2009-08-28T23:16:00.002+03:00

You, love, and I,
(He whispers) you and I,
And if no more than only you and I
What care you or I?

Counting the beats,
Counting the slow heart beats,
The bleeding to death of time in slow heart beats,
Wakeful they lie.

Cloudless day,
Night, and a cloudless day;
Yet the huge storm will burst upon their heads one day
From a bitter sky.

Where shall we be,
(She whispers) where shall we be,
When death strikes home, O where then shall we be
Who were you and I?

Not there but here,
(He whispers) only here,
As we are, here, together, now and here,
Always you and I.

Counting the beats,
Counting the slow heart beats,
The bleeding to death of time in slow heart beats,
Wakeful they lie.

despre vorbe, dimineaţa

2009-08-28T00:00:00.003+03:00

dimineaţa,
cuvintele îmi veneau cu mult mai greu în gură.
vocabularul era adormit la umbră
între mărul roşu şi cel azuriu.
limba română
stătea strâns lipită de sânul meu.
îi lua ceva timp să se dezmeticească, să se îmblânzească şi să se deşire.

în prune, nuci, pere şi mere, viermi.
pe masă, cafea, firimituri şi viespi.

din ochi îţi spuneam că soarele îţi bate în frunte şi că-ţi şade bine aşa, imperfect şi amabil.
după asta
limba română îmi redevenea amică.
şi îţi spuneam 'dă-mi te rog zahărul mulţumesc.'

casandra

2009-08-26T22:58:00.006+03:00

ea sta în iarbă, întinsă.
ea se uită în soare fără să-şi mijească ochii.
fiindcă ea
stie că în soare stă
sufletul lui dumnezeu.

el, dumnezeu, i-a dat ei un dar.
pentru ca ea să-i poată vorbi oricând va vrea.
glasul ei, de la el e primit.
glasul ei, îi vorbeşte lui de câte ori ea simte nevoia să-i mulţumească.

ea stă lângă fântână.
ea se oglindeşte în fântână.
lângă chipul ei, un chip.
de femeie.
amândouă susură înspre fântână.
amândouă plâng.

ei îi e dor de dumnezeu.
îi cântă.
chipul din fântână se întoarce spre cer.
ia foc, într-un punct.
şi-apoi se stinge în apă.
dumnezeu o aude, pe ea.
o mângâie pe cap.
îi strânge mâinile în mâna lui.
ea îi sărută mâinile.
pioasă.
recunoscătoare.
verde.

în fântână
apa e limpede şi rece.
se unduieşte într-o doină.

io tăt zîc că nu mni-i dor
de la inimuţă mor
io tăt zîc că nu mni-i drag
de la inimuţă zac

duminica

2009-08-02T12:32:00.009+03:00

absolut lipsită de griji, ea îşi comandă o pina colada.
nu se gândeşte la nimic. ba mai mult, nu-i trece nimic prin cap. lipsa de griji n-o ingrijorează.
e groaznic. coctailul, e groaznic. prea dulce.

la jumatatea primului merge la bar. îşi cere un mojito.
dansează. nu cunoaşte pe nimeni. se învârte şi părul biciuieşte femei îmbrăcate prost. rochia se înfoaie ca o umbrelă de soare. când se învârte. dansează cu ochii închişi.
mojito, e groaznic. foarte apos.

la bar, cu o americancă. ea, avalanche. americanca, un campari orange. prea campari, al americancei. al ei, ideal.
ăsta e momentul în care gura începe să-i turuie şi n-o mai poate opri. vorbeşte despre ea, despre ea, despre ea, pentru că nimeni n-o cunoaşte. ridică ştacheta sus şi sare, pentru că sare doar o dată. doar de data asta. toţi ăştia n-au s-o vadă cum dă greş, poate, a doua oară. cum nu se mai ridică la înălţimea pe care ea însăşi şi-o impune. vorbeşte, fără griji şi fără implicaţii. poate că despre asta e vorba.
jager cu energizant.

dansează cu bărbatul cu care a venit. îl cunoaşte. îl intuieşte, mai mult. povestesc mult, despre victime colaterale. despre ei doi, ca victime colaterale. despre tangenţe şi adiacenţe.
tequilla sunrise. grijile nu se întorc. dar se ea trezeşte prinsă în mijlocul unei avalanşe: un regret pe care-l dezbate cu ea. toată sensibilitatea şi atenţia la cei din jur suptă de un egoism al poftei. al momentului. al timpului trecut.

*
ea şi el, în pat. un pat îngust. o saltea, mai exact. exaltarea şi potfa adunată o împing pe ea să împingă limitele. să uite că el se gândeşte la moarte, poate. nu la futut.

*

cuba libre. apos. barmani inhibaţi. n-ar trebui să le amestecaţi, îi spune unul. n-ar trebui să le faci aşa proaste, îi spune ea.
un dans. o piruetă şi o biciuire.

afară plouă cu găleata. cu gheaţă. ea iese în ploaie, cu umerii goi şi sandalele în mână.
estella şi finn, fără finn.

punct 1 sau senzaţia nasoală a fondului de ten întins peste tot

2009-08-02T11:17:00.002+03:00

părere

2009-07-30T16:55:00.005+03:00

el e tânăr şi are pielea tânără.
el are sângele iute şi e mereu în salt când ceilalţi în jur păşesc.
lui îi fug ochii din trecut în viitor, oprindu-se scurt în prezent.

el a avut prima întâlnire de om mare cu moartea. şi-apoi, la un an, a doua. şi oricât de om mare ar fi, nu şi-a dorit s-o întâlnească atât de repede şi des. dar s-a întâmplat. c-aşa e-n viaţă.
prin urmare, acum stă la pândă. o aşteaptă după colţ. s-o reîntâlnească pe terenul lui. după voinţa lui.

* * *

ea se trezeşte dimineaţa devreme. camera inundată de linişte. cald, şi un fir de lumină ce se strecoară printre frunzele lipite de geam.
el doarme, pe spate. susură. are pielea tânără, netedă, şi ochii liniştiţi.
chipul îi e senin.

mainile împreunate pe piept.

în somn, el e împăcat cu moartea.

ea îi desface o mână din cealaltă şi o lasă să-i alunece pe lângă corp.

el e împăcat cu moartea, în somn.
dar ea, cu mâinile lui împreunate pe piept, nu.

[e.e.cummings] i carry your heart with me

2009-05-31T01:24:00.002+03:00

i carry your heart with me (i carry it in
my heart) i am never without it(anywhere
i go you go, my dear; and whatever is done
by only me is your doing, my darling)
i fear
no fate (for you are my fate,my sweet) i want
no world (for beautiful you are my world, my true)
and it's you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life; which grows
higher than the soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart (i carry it in my heart)

2009-05-30T21:09:00.002+03:00

plouă pe-ntuneric.

- vreau să deschid fereastra, larg.

într-un fulger citesc dezaprobarea de pe chipul tău.

*ce ploaie shukară ce ploaie mortală uite cum fulgeră ploaia ne picură uite cum plouă antipatică rouă*

- nu se-ntâmplă nimic rău. plouă.

agăţată de mânerul ferestrei şi cu jumătate de faţă lipită de sticlă aştept să-mi spui da.

*ce ploaie letală instinctivă ancestrală la coada creaţiei stă domnul ce plouă*

un cântec de leagăn îţi cânt într-o palmă, cu mâna îţi cos genele de obraz. smulg o floare trandafirie şi ţi-o vâr în gură.

- iubitule, sssst... las ploaia în casă.

*iubită shukară iubită fatală uite cum murmură în ploaia ce picură arii de operă *

2009-05-30T00:30:00.001+03:00

sa-mi spui povesti, inainte sa m-adormi.
sa-mi dai degetul mare de reper, ca sa nu ma pierd in istoriile tale.
si buza de sus de reper
ca sa stiu unde incepe.
si buza de jos de reper
ca sa stiu unde se sfarseste.
si genunchii
de cuib
si bratele
de leagan.
si zi.

un'
soapta guturala
doi
somn sub felinare stinse
trei
ecou

vals jazzuitor

2009-05-24T01:46:00.009+03:00

mă-ntrebam în seara asta
în drum spre casă
dacă mai am ce să-ţi spun.

mă-ntrebam dacă îţi aduci aminte dimineaţa
când ţi-am găsit aripile la gunoi.
am coborât să iau ţigări
două pachete
să dau mâncărica de mazăre
rămasă de noaptea de dinainte
copiilor amuşinaţi în spatele blocului
câinilor.
pe unu' nu-l ştiam
era în trecere.
s-a bucurat un pic mai mult ca ceilalţi
m-a lătrat.
toţi s-au bucurat, de fapt
cum nu
şi m-au lătrat de două ori scurt,
a simpatie
am stat lângă ei fumând o ţigară
şi
pentru o secundă
jumătate
mi-a părut rău ca mâncasem cu o seară înainte
cu trei linguri în plus
mecanic
fără să-mi placă prea tare
fără să înţeleg că-n dimineaţa următoare aveam să am
mâini
picioare
păr
respiraţie
gând
şi vlagă să trag din ţigară
cu fiecare bob îngurgitat
şi că
mărarul e esenţa tinereţii
dar doar pentru o secundă jumătate.
au mâncat şi s-au dus mai încolo
s-au încovrigat
care pe-un canal
care mai la soare
-se reflectă soarele în botul unui câine
în februarie?-
le-am văzut
aripile
la gunoi.
nu erau prăfuite nici murdare
doar negre.
le-am apucat straşnic cu o mână
am stins ţigara între pene
cu cealaltă
am luat oala verde
am urcat în lift cu vecinul tău de deasupra
ăla grizonat şi ursuz
ăla de nu salută niciodată
ăla de-ascultă în fiecare noapte un pârâu cum curge
ăla de se uită la mine de parcă
port în pântec un copil mort.
nu vă uitaţi aşa la mine
i-am zis
le-am găsit e adevărat,
la gunoi
mâncărică de mazăre nu mai am
le-am dat-o copiilor de la canal
fumez cam mult şi
muzica dumneavoastră mă face uneori să fac pipi în somn
i-am zis
o zi bună şi-am ieşit din lift pentru că el mai avea un etaj de urcat dar eu nu
am intrat şi am pus oala pe aragaz
mi-am aprins o ţigară
şi-n tot timpul ăsta am ţinut straşnic aripile-n mână

ai ieşit de la duş cu ochii aburinzi
cafeaua-n mână
- nessu' ăla dezgustător pe care numai tu şi mama-l puteţi bea-
şi ţigara udă între buze.
ţi-am găsit aripile ţi-am zis
le-am găsit la gunoi
sunt ale tale, ştiu
cusăturile se potrivesc perfect pe umeri
copiii au mâncat tot
am luat ţigări şi i-am spus vecinului că mă piş pe muzica lui de relaxare

mă-ntrebam, în seara asta
dacă-ţi mai aduci aminte cum am tăcut şi-am aşteptat să vină noaptea
ca să-ţi probezi aripile pe-ntuneric, să nu te ştie nimeni
să se potrivească perfect
să ascultăm cum apa trece pietrele rămân
să nu mai inţeleg dacă mă priveşti de parcă aş avea un prunc cu moartea
sau doar cu milă şi un pic
cu drag.

să-ţi spun, iată, că am de-atunci în palmă
riduri şi puf negru.
şi nu se duc, am încercat.

[nina cassian] sonet iubirii implinite

2009-05-21T22:45:00.006+03:00

am poftă să lenevesc pe terasa ta
între muşcate şi aloe vera
agăţate de hamac
-levănţică şi lămâie-
între anii ce-au trecut
şi pruncii ce-or să vină

am poftă să m-ascund în casa ta
între narcise şi trandafiri uscaţi
în mâncărica de mazăre de pe aragaz
printre firimiturile din aşternut
-azurie şi inodoră-
între două uşi ce nu se-nchid

am poftă să şterg cearcănele de pe oglinda ta
între seară şi dimineaţă
între mine şi tine
şi-apoi,
între dimineaţă şi noapte
din nou.

si iata poezia doamnei:

iubesc amarul gurii tale colt
si ochii-ngusti, minuscule paftale
sub pacea nedecisa a fruntii tale
sclipind verzui ca stelele pe bolti

si genele rapide, inegale
si-acel suras pe care il dezvolti
in clipele de mii si mii de volti
cand sangele-i pornit sa se rascoale

iubesc candoarea somnului tau lin
si timbrul suspinat, starnit de vise
pe care cu saruturi le alint
intiparind pe buzele inchise
o floare cu petale stravezii
care dispare cand se face zi

2009-05-21T02:22:00.006+03:00

ploua. asa ai spus, ca ploua atunci.
si de-aia n-ai ajuns.

maimuta verde ma tot trimite la culcare.
du-te tu la culcare, urato!
eu astept sa vina ploaia
sa pot sa ies la plimbare cu bicicleta
sa cad
si tu sa nu m-astepti
sa nu m-ajuti sa garez bicicleta
sa ploua
sa ai o scuza
sa ploua

dormi, urato, tu sa dormi
sa nu te uiti pe geam la fulgere
sa nu te sperii
si mai ales, sa nu te-ntrebi cand am sa vin

ca am sa vin.

sa dormi...sa dormi..
cum, iata, dorm si eu...

2009-05-17T01:35:00.004+03:00

si nici n-am nevoie de tine

azi am cazut cu bicicleta
de doua ori
am cazut in timp ce mergeam spre casa.
eu eram o fetita de cinci ani si sapte luni
tu erai
ma asteptai in spatele blocului
ma ajutai sa garez bicicleta

destul ca n-ai fost acolo cand am cazut
zdreliturile din genunchi si de pe
laba piciorului
sunt martore la
proasta sincronizare a simturilor.

sa mergi la blocul tau, de maine
relatia asta n-are nici un viitor
tu vrei sa fii actor
iar eu, ca viitoare stewardesa
nu pot sa joc decat in
falsul fus orar
piesa in doua continente.

un salcam vreau sa fiu

2009-05-16T00:44:00.002+03:00

un salcam vreau sa fiu intr-o viata viitoare.

iata ca am pus baterie-n timp.
ceasul imi ticaie in cap.
ca ceasul din bucataria ta.

ala numara boabele din mancarica de mazare.
stropii de sirop de zmeura de pe faianta.
mersul autobuzelor din autogara.

maimuta asta verde
cretina dracu
nu stie nici cat face doi cu doi.
peretii ii numar tot eu.
si metri, aia mii, de-aici pana departe,
ghici,
tot eu.

un salcam vreau sa fiu chiar azi.

in seara asta

2009-05-15T02:05:00.002+03:00

in seara asta am sa povestesc despre cum nu mai am timp.
sta oprit intr-un ceas verde cu maimuta.
cadou de la tine.
arata ora. si minutul. chiar si secunda.
sta. oprit.

n-am timp
mi l-a furat maimuta cu ceasul ei cu tot
si iata cum nu am timp nici sa-mi numar chilotii sosetele iubitii
macii ananasii copiii

n-am timp nici sa ma-ntreb cui
folosesc atatea contabilitati?
in timp, se pierd. ca-n vant.

timpul e o maimuta verde ce nu ma lasa sa-mi aduc aminte
nimic

atunci

2009-05-13T23:24:00.007+03:00

imi povesteai tu intr-o seara
de cartierul tau, la marginea orasului

din balcon
direct in lanul de porumb

intre 11 si 1
ajungea soarele in cartier
in casa
cu portia
de-asta dormi mult dimineata

ziceai de un salcam
de un salcam, nu?
si flori in gradinite
si
trei banci
trei, nu?

un caine ce l-ai luat acasa
altul ce l-ai plimbat in poligon, in spate
de frica altor caini
frica lui

si groapa din pamant
unde seara v-adunati sa v-aratati putele,
cu fetele

erai fericit, atunci.
erai?

[ana blandiana] vesmant

2009-05-13T05:41:00.004+03:00

aaaah cum n-am somn n-am somn, e dimineata
tata deschide usa sa ma intrebe daca dorm lumina e aprinsa, nu dorm
nu dorm ca n-am de ce, mi-e un pic frig si un pic frica
mai mult frig
o secunda sa ma var sub plapuma sub care se viseaza mult
tu-generator, idealist, egoist, tradator
imi lipsesc, o secunda

iata poezia:

Uneori dimineaţa
Mă trezesc îngheţată
Şi, pe jumătate adormită încă,
Trag, somnoroasă şi zgribulită, pe mine
Trupul meu tânăr,
Cald, mătăsos,
În care mă învelesc
Clănţănind copilăreşte din dinţi,
Fericită că încă o zi,
O zi întreagă
Voi fi
La adăpost de veşnicie.

[ana blandiana] aud

2009-05-11T17:39:00.003+03:00

aud cum paseste cineva dupa mine in luna
si pune seminte de flori in urmele talpilor mele,
un pas intelept-albastrele,
un pas gresit-matraguna.

aud cum paseste cineva dupa mine in soare
si pune oua de pasari in urmele talpilor mele,
unpas intelept-turturele,
un pas gresit-cantatoare.

aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
si pune cuvinte in urmele talpilor mele,
un pas intelept-ghilimele,
un pas gresit-poezie.

el si ea si niste actori

2008-05-21T22:24:00.003+03:00

*pe jos, intre ea si el, zace un punct albastru. ea il vede prima si il ia pe deget. perfect rotund si perfect albastru. il pune pe bratul lui ce atarna dezgolit.
punctul pe i.

*in fundal o ea isi declara iubirea unui el. ea n-o crede. nici el din fundal n-o crede. ca dovada ca peste 10 minute ea din fundal pleaca din casa lor din fundal. niste actori.

*punctul i-a alunecat de pe brat pe jos. ea il ia si reia gestul. nu se plictiseste sa repete gesturi semnificative si are o capacitate grandioasa de-a o lua mereu de la capat.

ea si un el, apoi el, ea, ea-a si o ea

2008-05-19T03:11:00.008+03:00

*un el ii spune ei, m-ai sunat.
ea (mi-e dor de tine si tremur si mai ai un an)
ea ii spune, da, voiam sa vad ce mai faci. bine, sanatos, frumos, voios?
da.

*el catre ea-a lui, la telefon. ce faci puiu.
o ea, de langa ea, o intreaba nu esti obosita.
ea ii spune niciodata si accelereaza.
el ii spune ei lasa-ma si pe mine aici.
el tine telefonul in stanga si ii strange ei mana cu dreapta.
ea isi infige unghiile in palma lui.
e obosita.

alt el si ea

2008-05-17T19:25:00.004+03:00

*cand te intorci, intreaba ea.
maine, ii raspunde el.
(ce pacat. am nevoie de o imbratisare si ti-ai da seama de asta de indata ce m-ai vedea)
pacat, ii spune ea. e concert azi.

el si ea

2008-05-17T04:13:00.004+03:00

*te iubesc, ii spune el ei, si ii arunca o punga cu doua bucati de fornetti cu ciocolata in poala.
multumesc, spune ea.
si le infuleca cu inima deschisa ca pamantul arid in ploaie.

*te iubesc, ii spune ea in gand, la coada la bilete, privindu-l cu sufletul, pe sub gene.
ce te uiti asa la mine, il intreaba el.
asa cum, intreaba ea. peste ochelari? si zambeste smechereste pentru ca el s-a uitat peste ochelari, iar ea nu poarta.
asa, pe sub gene, asa, cu sufletul, zice el.
trenul. pleaca. zice ea.

[MILAN KUNDERA] ignoranta /trei

2007-09-29T11:02:00.000+03:00

* * *

* Sa zicem ca viata unui om e lunga de optzeci de ani. Ne concepem si ne organizam viata pentru aproximativ aceasta durata. Este un lucru stiut de toti, dar putini isi dau seama de numarul de ani care ne este dat nu e un simplu dat cantitativ, o caracteristica exterioara (ca lungimea nasului sau culoarea ochilor), ci intra chiar in definitia omului. Daca cineva ar putea trai, in plina putere, de doua ori mai mult, sa zicem o suta saizeci de ani, acela nu ar mai apartine aceleiasi specii cu noi. Nimic nu ar mai fi la fel in viata lui, nici iubirea, nici ambitiile, nici sentimentele, nici nostalgia, nimic. Daca un emigrant, dupa douazeci de ani traiti in strainatate, s-ar intoarce in tara natala vand in fata inca o suta de ani, el nu ar mai simti emotia unei Mari Reintoarceri: pentru el nu ar mai fi, probabil, o revenire, ci doar un ocol, unul din multele facute pe lungul parcurs al existentei.
Insasi notiunea de patrie, in sensul nobil si sentimental al cuvantului, e legata de relativa scurtime a vietii noastre, care ne ofera prea putin timp ca sa ne atasam de alta tara, de alte tari, de alte limbi.
Relatiile erotice pot umple intreaga viata adulta. Daca insa aceasta ar fi cu mult mai lunga, nu s-ar toci dorinta, din cauza monotoniei, cu mult inainte ca puterile fizice sa scada? Caci exista o diferenta enorma intre primul, al zecelea, al o sutalea, al o mielea sau al zece-mielea coit. Care e limita dupa care repetitia va deveni stereotipa, daca nu grotesca si chiar imposibila? Iar depasind aceasta limita, ce va deveni relatia de iubire intre un barbat si o femeie? Va disparea? Sau, dimpotriva, faza sexuala a vietii lor va fi considerata de amanti o preistorie barbara a adevaratei iubiri? Sa raspunzi la aceste intrebari nu este mai usor decat sa-ti imaginezi psihologia locuitorilor unei planete necunoscute.
Notiunea de iubire (de mare iubire, de iubire unica) s-a nascut si ea, probabil, din limitele stramte ale timpului care ne este dat. Daca acest timp ar fi nelimitat, ar mai fi Josef atat de legat de sotia lui moarta? Noi, care trebuie sa murim atat de devreme, nu stim nimic despre asta.

* Imi imaginez emotia a doua fiinte care se revad dupa ani. Candva, au avut o relatie, drept care se cred legate prin aceeasi experienta, prin aceleasi amintiri. Aceleasi amintiri? Aici incepe neintelegerea: din intalnirile lor, pastreaza doua-trei mici secvente, dar fiecare pe ale lui; amintirile lor nu seamana; nu se suprapun; chiar si cantitativ, nu sunt comparabile: unul isi aminteste de celalalt mai mult decat isi aminteste celalalt de el; pentru ca, mai intai, capacitatea de a memora difera de la un individ la altul (ceea ce inca ar fi o explicatie acceptabila pentru fiecare dintre ei), dar si (iar asta e mai greu de admis) pentru ca nu au, unul pentru celalalt, aceeasi importanta. Cand Irena l-a vazut pe Josef la aeroport, isi amintea fiecare detaliu din trecuta lor aventura; Josef nu-si amintea nimic. Din capul locului, intalnirea lor avea la baza o inegalitate nedreapta si revoltatoare.

vis

2007-09-27T13:19:00.000+03:00

* Am adormit spre dimineata, plina de dezamagire furibunda, gata sa ma iau la tranta cu amintirile si sa le sfarm in mii de petale de crizanteme galbene. Am adormit sperand c-o sa visez, ca toata furia si dezamagirea sa se spele in vis, ca dimineata sa ma trezesc ca dintr-o lunga amnezie.
Si am visat. Si peste noapte totul s-a limpezit.
Desigur, ce-am visat a ramas acolo, intre noapte si zori, in negrul din spatele pleoapelor, proiectat pe scobitura din spate a cutiei craniene.

* Citesc paragraful asta:
"In clipa aceea suna telefonul. Isi aminti de femeia intalnita la aeroport si ridica receptorul.
- N-o sa ma recunoasteti, auzi el.
- Ba da, ba da, te recunosc. Dar de ce-mi vorbesti cu dumneavoastra?
- Daca vrei, te tutuiesc! Dar nu ai cum sa stii cu cine vorbesti!
Nu, nu era femeia de la aeroport. Era una din vocile acelea blazate, cu timbrul nazal, nesuferit. Josef se simti indispus."

* Dupa o ora, imi apare o imagine ce se deruleaza pe scobitura din spate a cutiei craniene.
Telefonul suna. Raspund si aud un murmur. Cuvinte pe care le-am uitat.
- Ma mai astepti?
- Bineinteles.
E tot ce-mi permit sa raspund. Sunt, peste asta, muta de emotie si zambetul de pe fata imi stramba gura intr-atat incat orice cuvant ar iesi ca o onomatopee caraghioasa. Mai spune, mai spune ceva. Si vocea spune. Si vocea spune cuvinte noi, pe care nu le stiu. Si timbrul vocii se modifica, ca printr-o miraculoasa intinerire a celui care-o detine. Vocea rade cu un ras necunoscut.
- Ai crezut ca-i...? Chiar ai crezut? Chiar asta ai crezut? Chiar m-ai crezut?
Si rade mult, in hohote.
- Da.
Si ma simt indispusa.

* 10 secunde din ce-am visat azi noapte in 10 fraze citite cu 3 ore mai tarziu. Indispozitia revine, brusc.

.:: model olga efremov ::.

[MILAN KUNDERA] ignoranta /doi

2007-09-27T12:24:00.000+03:00

* * *

* Josef cina singur in restaurantul hotelului si, in jurul lui, auzea murmurul conversatiilor. Era muzica unei limbi necunoscute. Ce se intamplase cu ceha in timpul celor doua biete decenii? Se schimbase accentul? Asa se parea. Apasat energic, odinioara, pe prima silaba, acum se molesise; fraza parea dezosata. Melodia parea mai monotona decat pe vremuri, taraganata. Cat despre timbru, devenise nazal, dand cuvantului o nota blazata, nesuferita. Probabil ca, in secole, muzica oricarei limbi se tranforma imperceptibil, dar cel care revine dupa o lunga absenta se simte derutat: privind in farfurie, Josef asculta o limba necunoscuta in care intelegea fiecare cuvant.

* Soarele dupa-amiezii lumineaza piata, iar cele doua maini pictate de pe zidul imens se vad acum foarte clar: una e alba, cealalta neagra. Deasupra, o sigla din trei litere promite "securitate" si "solidaritate". Cu siguranta, panoul a fost facut dupa 1989, cand tara a adoptat sloganurile noilor vremuri: fraternitatea tuturor raselor; amestecul tuturor culturilor; unitatea totului, unitatea tuturor.

* Din negura timpului cand Josef era licean, vad aparand o fata; e zvelta, frumoasa, e virgina si e trista pentru ca tocmai s-a despartit de un baiat. E prima ei ruptura amoroasa, sufera, dar suferinta e mai mica decat uimirea pe care o incearca descoperind timpul; il vede asa cum nu l-a mai vazut niciodata.
Pana acum, timpul i-a aparut sub forma prezentului care inainteaza si inghite viitorul; se temea de scurgerea sa prea rapida (cand astepta ceva neplacut), sau, dimpotriva, o revolta incetineala lui (cand astepta ceva frumos). De data asta, timpul ii apare total diferit; nu mai este prezentul victorios ce acapareaza viitorul; e prezentul invins, captiv, maturat de trecut. Fata vede un tanar care se desprinde de viata ei si pleaca, ramanandu-i vesnic inaccesibil. Fascinata, nu poate decat sa priveasca acest fragment din viata ei care se departeaza, nu poate decat sa-l priveasca si sa sufere. Simte o senzatie absolut noua care se cheama nostalgie.

* Intr-o zi, cu noul ei iubit (iubit platonic, desigur), fata intra pe un drum din padurea de langa oras; e acelasi drum pe care, cu cateva luni inainte, s-a plimbat cu iubitul ei precedent (cel care, dupa despartire, a facut-o sa simte atata nostalgie), iar aceasta coincidenta o tulbura. Se indreapta spre o capela ruinata, la o rascruce de drumuri forestiere, pentru ca acolo voise primul iubit s-o sarute. O face intentionat, caci simte tentatia irezistibila de a retrai momentele iubirii trecute. Ar vrea ca aceste doua povesti de dragoste sa se intalneasca, sa se alature, sa se amestece, sa semene una cu cealalta, sa creasca amandoua prin contopirea lor.
Cand iubitul de atunci, in acel loc, a incercat sa se opreasca si s-o ia in brate, ea, fericita si tulburata, a grabit pasul si l-a impiedicat. Dar de data asta, ce se va intampla? Iubitul ei de-acum incetineste si el pasul, se pregateste, si el, s-o cuprinda in brate! Uluita de aceasta repetare (de miracolul acestei repetari), ea asculta de imperativul asemanarii si inainteaza cu pasi repezi, tragandu-l de mana.
De atunci, fata se lasa vrajita de aceste afinitati, de aceste contacte fugitive intre prezent si trecut, cauta aceste ecouri, aceste corespondente care o fac sa simta distanta dintre ceea ce a fost si ceea ce este, dimensiunea temporala (atat de noua, atat de uimitoare) a vietii ei; are astfel senzatia ca iese din adolescenta, ca devine adulta, ceea ce, pentru ea, inseamna: sa devina acea care a cunoscut timpul, care a lasat in urma o parte din viata si poate intoarce capul ca s-o priveasca.

* Cu anii, va vedea in aceste asemanari o deplorabila uniformitate a indivizilor (care, pentru un sarut, se opresc toti in aceleasi locuri, au aceleasi gusturi vestimentare, flateaza o femeie cu aceeasi metafora) si o monotonie plicticoasa a evenimentelor (care sunt vesnica repetare a unuia si acelasi); dar, ca adolescenta, saluta aceste coincidente ca pe niste miracole, dornica sa le descifreze intelesul. Faptul ca iubitul de azi seamana in chip straniu cu cel dinainte il face si mai extraordinar, si mai original, si fata e convinsa ca ii este, in chip misterios, predestinat.

* Cat de plicticoasa e fidelitatea care nu izvoraste dintr-o pasiune adevarata.

* Pur si simplu, vocea fiicei vitrege il invaluise in ceata unor vechi amintiri: intrigi; amestecul rudelor; avort; lacrimi; calomnii; santaje; agresivitate sentimentala; crize de furie; scrisori anonime: cabala tatelor.

[MILAN KUNDERA] ignoranta /unu

2007-09-25T20:14:00.000+03:00

* * *

* In cei douazeci de ani cat a lipsit Ulise, oamenii din Ithaca pastrau destule amintiri despre el, dar nu-i duceau defel dorul. Pe cand Ulise suferea de dor, insa nu-si amintea aproape nimic.
Putem intelege acest paradox daca observam ca memoria, pentru a functiona, are nevoie de o exersare continua: daca amintirile nu sunt evocate iar si iar, in discutiile dintre prieteni, ele se pierd.[...] Cu cat nostalgia lor creste, cu atat se goleste de aminiri. Cu cat Ulise tanjea, cu atata uita. Caci nostalgia nu sporeste activitatea memoriei, nu trezeste amintiri, ea isi este suficienta siesi, propriei sale emotii, fiind preocupata doar de suferinta sa.

[MILAN KUNDERA] nemurirea /sapte: sarbatorirea

2007-09-19T17:08:00.000+03:00

* * *

* Umorul nu poate exista decat acolo unde oamenii mai stiu sa desluseasca frontiera dintre important si neimportant.

* Frumoasa priveliste ofera femeia rosind; in momentul acela trupul nu-i mai apartine; nu-l mai stapaneste, si ea ramane la bunul lui plac; ah, nimic nu-i mai frumos decat privelistea unei femei violata de propriul sau corp!

* Mare noroc a avut omenirea ca razboaiele au fost purtate pana azi de barbati. Daca ar fi fost purtate de femei, acestea ar fi dat dovada de atata consecventa in cruzimea lor, incat n-ar mai fi ramas pe planeta nici o fiinta omeneasca.

*[...] ori femeia va deveni viitorul barbatului, ori intreaga omenire va pieri, caci numai femeia e in stare sa nutreasca in ea o speranta cu nimic fundamentata, si sa ne invite intr-un viitor indoielnic, in care, fara femei, am fi incetat de mult sa mai credem.

[MILAN KUNDERA] nemurirea /sase: cadranul

2007-09-19T12:30:00.000+03:00

* * *

* Episodul e o notiune importanta a poeticii lui Aristotel. Lui Aristotel nu-i place episodul. Dupa el, cele mai rele din toate evenimentele (din punctul de vedere al poeziei) sunt evenimentele episodice. Nefiind o consecinta indispensabila a celor intamplate anterior si neproducand nici un efect, episodul se afla in afara inlantuirii cauzale, care este povestea. E o simpla intamplare sterila ce poate fi omisa, fara teama ca povestea si-ar putea pierde coerenta, iar in viata personajelor nu-i in stare sa lase nici o urma permanenta. [...] nici un episod nu e condamnat, a priori, sa ramana pe vecie episod, intrucat fiecare eveniment, chiar si cel mai neinsemnat, ascunde in el posibilitatea de a deveni, mai devreme sau mai tarziu, cauza altor evenimente, transformandu-se astfel in poveste sau aventura. Episoadele sunt ca minele. Cele mai multe nu explodeaza niciodata: cu toate acestea, intr-o buna zi, cel mai neinsemnat dintre ele se transforma intr-o poveste ce-ti poate deveni fatala.

* In frageda-i tinerete, era pudic si sfielnic, si prefera sa faca dragoste pe intuneric. Si totusi, in acest intuneric tinea ochii larg deschisi, ca sa surprinda macar ceva, multumita firavei raze de soare ce se furisa sub jaluzelele lasate.
Pe urma, se obisnui cu lumina, ba, mai mult, o pretindea. Daca-si surprindea partenera cu ochii inchisi, o obliga sa si-i dechida.
Intr-o buna zi, isi dadu seama cu uimire ca facea dragoste pe lumina, dar tinea ochii inchisi. Facea dragoste si se cufunda in amintiri.
Pe intuneric, cu ochii deschisi.
Pe lumina, cu ochii deschisi.
In plina lumina, cu ochii inchisi.
Cadranul vietii.

[MILAN KUNDERA] nemurirea /cinci: intamplarea

2007-09-18T17:23:00.000+03:00

* * *

* [...]coincidente se produc in lume cu miliardele, in orice secunda. Iar eu visez sa sciu despre asta o carte mareata: Teoria intamplarii. Prima parte: intamplarea directionand coincidentele. Clasificarea diverselor tipuri de coincidente. De pilda: "exact in clipa in care profesorul Avenarius a intrat in bazin ca sa-si expuna spatele vartejului de apa calda, in parcul public din Chicago a cazut dintr-un castan o frunza ingalbenita". Asta se numeste simplu: concurs de imprejurari intamplator; evenimentul e insa lipsit de orice semnificatie. Asadar, in clasificarea mea il numesc coincidenta muta. Inchipuieste-ti insa ca spun: "exact in clipa in care prima frunza ingalbenita cadea in orasul Chicago, profesorul Avenarius intra in bazin ca sa-si maseze spatele". Fraza devine melancolica, fiindca in persoana profesorului Avenarius vedem un vestitor al toamnei, iar apa in care se balaceste ni se pare sarata de lacrimi. Coincidenta a insuflat evenimentului o semnificatie neprevazuta, drept care eu o numesc coincidenta poetica. Dar mai pot spune si ce ti-am spus de indata ce te-am vazut: "profesorul Avenarius s-a aruncat in bazin exact in clipa in care Agnes pornea motorul masinii, undeva in muntii Alpi.". Acestei coincidente nu i se poate spune poetica, fiindca ea nu confera nici o semnificaie aparte intrarii tale in bazin, dar, fiind totusi o coincidenta foarte pretioasa, o numesc contrapunctica. E ca si cand doua melodii se contopesc in aceeasi compozitie. Cunosc asta din anii copilariei. Un baietel canta un cantec si, o data cu el, un alt baietel canta alt cantec, si totul se potrivea de minune! Dar mai exista inca un tip de coincidenta: "profesorul Avenarius a dat buzna pe culoarul metroului in statia Montparnasse exact in clipa in care se afla acolo o doamna frumoasa cu o pusculita rosie in mana". Asta e asa-numita coincidenta generatoare de povesti, pe care romancierii, pur si simplu, o divinizeaza.

* In toate limbile avand la origine limba latina, cuvantul motiv (ratio, raison, reason, ragione, ratiune) inseamna, inainte de toate, ceea ce numi noi judecata, intelect, minte. De aceea motivul e inteles, intotdeauna, ca rational. Un motiv a carui rationalitate e lipsita de transparenta nu-i in stare sa produca nici o consecinta. In germana insa, motivului i se spune Grund, un cuvant ce n-are nimic in comun cu latinescul ratio, si mai intai inseamna teren, pe urma temelie, temei. Din punctul de vedere al lainescului ratio, comportamenul fetei asezate pe sosea pare absurd, nepotrivit, irational; cu toate acestea, isi are motivul sau, adica temeiul, Grundul sau. In adancul fiecaruia dintre noi e inscris un asemenea Grund - cauza permanenta a acelor noastre, terenul fertil din care rasare destinul nostru. Incerc sa surprind Grundul ascuns adanc in adancul fiecaruia dintre personajele mele si sunt din ce in ce mai convins ca acest Grund are caracterul unei metafore...

* Romanul nu trebuie sa se asemene cu o cursa ciclista, ci cu un ospat cu multe feluri de mancare.

* "Si cum se va numi noul tau roman?"
"Insuportabila usuratate a fiintei", i-am raspuns fara sa clipesc.
"Pe asta, daca nu ma insel, l-a mai scris cineva."
"Da. Eu l-am scris! Dar atunci m-am inselat asupra titlului. Acesta ar fi trebuit sa apartina romanului pe care-l scriu acum."

[MILAN KUNDERA] nemurirea /patru: homo sentimentalis

2007-09-17T11:35:00.000+03:00

* * *

* Europa se bucura de faima unei civilizatii intemeiate pe ratiune. Dar am putea spune la fel de bine ca Europa are si o civilizatie a sentimentului; ea a dat nastere tipului uman pe care imi ingadui sa-l numesc omul sentimental: homo sentimentalis.

* Homo sentimentalis nu poate fi definit ca o fiinta incercata de sentimente (caci sentimente avem cu totii), ci ca o fiinta care a ridicat sentimentul la rangul de valoare. De indata ce-i considerat o valoare, toata lumea vrea sa-l aiba; si cum ne place tuturor sa ne falim cu valorile noastre, suntem tentati sa ne etalam sentimentele cu ostentatie.

* Nimeni nu l-a dezvaluit cu mai multa perspicacitate pe homo sentimentalis ca Cervantes. Don Quijote se decide sa iubeasca o anumita doamna, numita Dulcineea, in ciuda faptului ca aproape n-o cunoaste (nimic surprinzator in povestea asta, de vreme ce stim ca atunci cand e vorba de "wahre Liebe", de adevarata dragoste, persoana iubita nu mai conteaza).
In capitolul douazeci si cinci din prima parte a cartii, se retage, insotit de Sancho, in pustietatea muntilor, unde vrea sa-i demonstreze acestuia maretia pasiunii sale. Dar cum sa-i demonstrezi cuiva ca in sufletul tau arde o flacara. Si mai ales, cum sa-i demonstrezi acest lucru unei fiinte ata de naive si de necioplite ca Sancho Panza? Pe o poteca de munte povarnita, Don Quijote se dezbraca, pastrand pe el numai camasa si, ca sa-i demonstreze slugii nemarginirea pasiunii sale, incepe sa execute in fata lui tot felul de tumbe aeriene. De fiecare data cand ajunge cu capul in jos, camasa ii aluneca pana la umeri, si Sancho ii vede sexul leganandu-se. Privelistea membrului feciorelnic al cavalerului e de un comic atat de trist si atat de sfasietor incat pana si Sancho, cu sufletul sau nesimtitor, nu mai suporta acest spectacol si, incalecand pe Rosinanta, pleaca in mare graba.

* La definitia sentimentului se cuvine sa spunem ca el se naste in noi fara vonta noastra si, adeseori, impotriva vointei noastre. De indata ce vrem sa-l incercam (ne decidem sa-l incercam asa cum s-a decis Don Quijote s-o iubeasca peDulcineea), sentimentul nu mai e sentiment, ci o imitatie a sentimentului, o expunere a sa, spectaculoasa, careia, indeobste, i se spune isterie. De aceea homo sentimentalis (adica omul care a inaltat sentimentul la rangul de valoare) se identifica, in realitate, cu homo hystericus.

* Homo sentimentalis n-a gasit in Rusia o suficienta contrapondere, devenind astfel, propria sa hiperbola careia i se spune, in mod curent, sufletul slav.

* O, Franta! Tu esti tara Formei, asa cum Rusia e tara Sentimentului.

* Ah, rusii...
Cand mai traiam inca la Praga, circula acolo un banc despre sufletul rusesc: cu o iuteala impresionanta, un ceh seduce o rusoaica. Dupa actul amoros, rusoaica ii spune cu un dispret netarmuit: "Trupul mi l-ai avut. Dar sufletul meu nu-l vei avea niciodata!"

* Gandesc, deci exist e fraza intelectualului care subesimeaza durerile de dinti.

* Daca in tabloul nostru alegoric Beethoven paseste in fata unui grup de aristocrati fara sa-si scoata palaria, asta nu poate sa semnifice faptul ca aristocratii sunt niste reactionari demni de dispretul lui, iar el un admirabil revolutionar: asta inseamna ca cei ce creeaza (statui, poezii, simfonii) merita sa fie mai respectati decat cei ce guverneaza (servitorimea, functionarimea sau popare intregi). Ca actul Creatiei inseamna mult mai mult decat puterea, si arta mai mult decat politica. Ca nemuritoare sunt operele de arta, nicidecum razboaiele sau balurile princiare.

* "[...]Nici in cartile mele nu mai sunt prezent. Cel ce nu e, nu poate fi prezent."
"Limbajul asta e prea filosofic pentru mine."
"Stii ce? Uita pentru o clipa ca esti american si supune-ti creierul la un mic efort: cel ce nu e, nu poate fi prezent. E atat de complicat?"

[MILAN KUNDERA] nemurirea /trei: lupta

2007-09-16T11:39:00.000+03:00

* * *

* In lumea noastra, in care zi de zi apar din ce in ce mai multe chipuri ce se aseamana tot mai mult intre ele, omul se afla in fata unei misiuni dificile atunci cand vrea sa-si confirme originalitatea propriului eu si sa se convinga el insusi de unicitatea sa irepetabila. Exista doua metode pentru cultivarea unicitatii eului: metoda adunarii si metoda scaderii. Agnes scade din eul ei tot ce-i exterior si imprumutat, spre a se apropia in felul acesta de esenta sa pura (asumandu-si, prin aceste scaderi succesive, riscul de a ajunge, in final, la disparitia propriului eu). Metoda Laurei e tocmai contrariul: pentru a-si face eul mai vizibil, mai sechestrabil, mai captabil, mai voluminos, spre a-i da mai multa greutate, ea ii adauga mereu noi atribute, cu care incearca sa se identifice (asumadu-si riscul de a pierde, sub povara acestor atribute, esenta propriului eu).

* Observati, va rog, ca Moise n-a trecut printre cele zece porunci ale Domnului porunca "Sa nu minti!". Si asta nu intamplator! Cel ce spune "sa nu minti!" a trebuit sa spuna mai intai "raspunde", iar Dumnezeu nu acordase nimanui dreptul de a pretinde altuia sa-i dea un raspuns. "Sa nu minti!", "Sa spui adevarul!" sunt porunci pe care omul n-ar trebui sa le adreseze altui om atata imp cat il considera egalul sau. Poate numai Dumnezeu ar fi indreptatit s-o faca, dar el n-are nici un motiv s-o faca de vreme ce stie tot, si n-are nevoie de raspunsurile noastre.

* Imagologii au existat, de buna seama, inainte de-asi fi faurit puternicele lor institutii asa cum le cunoastem azi. Si Hitler a avut imagologul lui personal care, protapit in fata Führerului, ii prezenta cu rabdare gesturile pe care trebuia sa le execute la tribuna in timp ce vorbea, spre a fascina multimile si a le aduce in starea de extaz. Numai ca acest imagolog, daca ar fi acordat gazetarilor un interviu, ca sa-i amuze pe germani, spunandu-le cat de stangaci e Führerul lor in miscarile mainilor, n-ar fi supravietuit indiscretiei sale mai mult de o jumatate de zi.

* [...] respectul fata de tragedie e mult mai periculos decat palavrageala nepasatoare si lipsita de griji a unui copil. Care e conditia eterna a tragediei? Existenta unor idealuri considerate a fi mai de pret decat viata omului. Si care-i conditia razboaielor? Acelasi lucru. Esti manat la moarte fiinca exista, chipurile, ceva mai presus decat viata ta. Razboiul poate exista doar in lumea tragediei; de la inceputul istoriei, omul n-a cunoscut decat lumea tragica si nu-i in stare sa iasa din ea. Mediul tragediei nu poate fi incheiat doar prin revolta frivolitatii. Oamenii de azi nu mai cunosc a Noua Simfonie a lui Beethoven din salile de concerte, ci din cele patru masuri ale Imnului Bucuriei ce insotesc anuntul publicitar pentru parfumurile "Bella". Asta nu ma scandalizeaza. Tragedia va fi izgonita de pe aceasta lume ca o batrana cabotina care, cu mana pe inima, declama cu o voce dogita.

* Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cincizeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cincizeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.

* Omul nu-i nimic altceva decat propria sa imagine. Filozofii ne pot spune ca n-are nici o importanta ce gandeste lumea despre noi, ca valabil e numai ceea ce suntem. Dar filosofii nu inteleg nimic. Atata timp cat traim intre oameni, nu suntem decat ceea ce gandesc acestia despre noi. Cu alte cuvinte, cum ne vad. De fapt, esti socotit perfid si fatarnic cand te gandesti cu insistenta cum te vad altii, si te omori sa-ti faci o imagine cat mai simpatica in ochii lor. Dar exista oare intre eul meu si eul altuia un contact direct fara mijlocirea ochilor? Si dragostea, poate ea fi conceputa fara sa-ti urmaresti cu ingrijorare propria imagine in gandul persoanei iubite? Din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.

* A lupta inseamna sa confrunti vointa ta cu vointa altuia, cu scopul de a-l infrange, de a-l ingenunchea, eventual de a-l ucide. "Viata e o lupta", e fraza care a trebuit sa sune ca un oftat melancolic si resemnat, atunci cand a fost rostita pentru prima oara. Veacul nostru, al optimismului si al masacrelor, a reusit sa transforme aceasta cumplita fraza in sunetele unui cantec dulce si duios. Veti spune, poate, ca a lupta impotriva cuiva e cumplit, dar o lupta pentru ceva, e un gest nobil si frumos. Intr-adevar, e frumos sa-ti investesti eforturile in slujba fericirii (a dragostei, a justitiei, si asa mai departe), dar daca iti place sa determini aceste eforturi prin cuvantul lupta, inseamna ca in spatele nobletei efortului tau se ascunde dorinta de a dobori pe cineva. Lupta pentru e, de cand lumea, nedisociabila de lupta impotriva si, in decursul luptei, prepozitia pentru e intotdeauna uitata.

[MILAN KUNDERA] nemurirea /doi: nemurirea

2007-09-14T17:39:00.000+03:00

* * *

* Nemurirea. Goethe nu se teme de acest cuvant. In cartea sa Din viata mea, purtand celebrul subtitlu Dichtung und Wahrheit, Poezie si Adevar, vorbeste despre o cortina pe care o contempla cu nesat in noul teatru din Leipzig, cand avea nouasprezece ani. Pe fondul cortinei era sugerat (il citez pe Goethe) der Tempel des Ruhmes, Templul Gloriei, si in jurul lui erau infatisati marii dramaturgi ai tuturor timpurilor. In mijocul lor, fara a le acorda vreo atentie, inainta "un barbat intr-o haina usoara, indreptandu-se direct spre acest templu; era vazut din spate si nu se distingea pe el nimic deosebit. Acesta trebuia sa fie Shakespeare care, neavand predecesori si nepasandu-i de marile modele, mergea pe cont propriu in intampinarea nemuririi".

* Fireste, in privinta nemuririi oamenii nu sunt egali. Se cuvine sa deosebim mica nemurire, amintirea omului in mintile celor care l-au cunoscut [...] de marea nemurire, insemnand amintirea unui om in mintile acelora care nu l-au cunoscut personal. Exista cai in viata care-l pun pe om de la bun inceput fata in fata cu o asemenea nemurire, ce-i drept, nesigura, ba chiar improbabila, dar incontestabil posibila: acestea sunt caile artistilor si ale barbatilor de stat.

* [...]moartea si nemurirea alcatuiesc un cuplu inseparabil, mai frumos decat Marx si Engels, decat Romeo si Julieta, mai frumos decat Laurel si Hardy.

* Insotit de umbrele agitate ale fotografilor, condus de aghiotantul lui Napoleon, Goethe urca treptele largi ale scarii principale, apoi, pe o alta scara si alte culoare, se indreapta spre o sala mare, in fundul careia Napoleon, asezat la o masa rotunda, isi ia micul dejun. In jurul lui se foiesc barbati in uniforma care-i prezinta tot felul de rapoarte, si el le raspunde cu gura plina, fara a inceta sa-si mestece dumicatul. Abia peste cateva minute aghiotantul se incumeta sa-i faca semn aratand catre Goethe, care sta neclintit ceva mai incolo. Napoleon isi ridica privirea, il cerceteaza si in acest timp isi strecoara mana dreapta sub vesta, astfel incat palma sa-i atinga ultima coasta din stanga. E un gest care obisnuieste sa-l faca ori de cate ori e inconjurat de fotografi. (Candva il facea fiindca suferea de dureri stomacale, cu timpul insa, incepuse sa-i placa si recurgea la el cand in preajma lui se aflau fotografii). Inghite repede dumicatul (caci nu e bine sa fii fotografiat atunci cand mestecatul iti schimonoseste fata, stiuta fiind rautatea cu care gazetele se omoara sa publice, cu predilectie, tocmai acest gen de portrete!) si rosteste cu voce tare ca sa fie auzit de toti: "Voila un homme!" Iata un barbat!

* Intr-o scrisoare (1809), Bettina ii scrie: "Vointa mea ferma e sa te iubesc pe vecie." Cititi cu atentie aceasta fraza, aparent banala. Mult mai important decat cuvantul "iubesc" sunt cuvintele "vecie" si "vointa". [...] Intre ei nu era vorba de dragoste, ci de nemurire.

* Trebuie inteles cadranul vietii.
Pana la o anumita clipa moartea noastra e pentru noi ceva foarte indepartat ca sa ne ocupam de ea. E nevazuta si, deopotriva, invizibila. Asta-i prima faza, cea mai fericita, a vietii.
Apoi, pe neasteptate, incepem sa vedem moartea in fata noastra si nu mai putem s-o indepartam din mintea noastra si din campul nostru vizual. E cu noi. Si fiindca nemurirea e lipita de moarte ca Hardy de Laurel, se poate spune ca nemurirea e si ea lipita de noi. Abia am descoperit prezenta ei si, gata, incepem sa ne ingrijim de ea cu febrilitate. Ii comandam un smoking, ii cumparam o cravata de teama ca nu cumva hainele si cravata sa fie alese de altii, prost alese.[...]
Dupa aceasta a doua faza a vietii, cand omul nu-si poate lua ochii de pe moarte, vine o a treia faza, cea mai scurta si cea mai trainica, despre care se stiu putine lucruri si despre care nu se vorbeste. Puterile incep sa-l lase si omul e cuprins de o oboseala dezarmanta. Oboseala: punte a tacerii ce duce de pe tarmul vietii spre tarmul mortii. Moartea e atat de aproape incat privelistea ei a devenit plictisitoare. A devenit din nou invizibila si nevazuta: nevazuta precum nevazute sunt obiectele prea familiare, prea cunoscute. Omul obosit se uita pe fereastra si contempla coroanele arborilor ale caror nume le rosteste mental: castanul, plopul, artarul. Si numele acestea sunt frumoase ca insasi fiinta. Plopul e inalt si aduce cu un atlet ce-si ridica bratul spre cer. Sau aduce cu o uriasa flacara pietrificata. Nemurirea este o iluzie derizorie, ridicola, un cuvant gaunos, o suflare de vant urmarita cu o plasa de prins fluturi, daca il comparam cu frumusetea plopului pe care obositul om imbatranit il priveste de la fereastra. Nemurirea nu-l mai intereseaza catusi de putin pe obositul om imbatranit.

* [...]in timp ce Beethoven e un razvratit inaintand cu palaria trasa adanc pe frunte si cu mainile la spate, Goethe e un barbat servil facand plecaciuni umilitoare la marginea unei alei.

* "Afla, draga Johann", spuse Hemingway, "ca si eu sunt vesnic acuzat. Dumnealor, in loc sa-mi citeasca cartile, scriu carti despre mine. Dupa spusele lor, nu mi-am iubit sotiile. Nu m-am ocupat destul de educatia fiului meu. I-am mutat falcile unui critic. Am mintit. N-am fost sincer. Am fost orgolios. Am fost macho. M-am falit cu doua sute treizeci de rani de razboi, cand, de fapt, n-am avut decat doua sute sase. Am fost onanist. M-am purtat urat cu mama mea..."
"Ce sa-i faci, asa-i nemurirea", interveni Goethe. "Nemurirea e un proces etern."
"Daca-i un proces etern, ar trebui sa existe un judecator ca lumea! Nu o invatatoare incuiata, de scoala primara, cu o nuia in mana."
"Nuiaua in mana unei invatatoare limitate, asta-i procesul etern. Ti-ai inchipuit, poate, altceva, draga Ernest?"
"Eu nu mi-am inchipuit nimic. Speram doar ca dupa moarte voi trai un pic mai linistit."
"Dumneata ai facut totul ca sa devii nemuritor.
"Aiurea. Am scris carti si-atata tot."
"Intocmai!" rase Goethe cu pofta.
"Ca sunt cartile mele nemuritoare, ma rog, n-am nimic impotriva. Le-am scris in asa fel incat nimeni sa nu poata scoata din ele un cuvant. Am facut totul ca sa poata rezista tuturor intamplarilor. Dar ca om, ca Ernest Hemingway, nu dau doi bani pe nemurire!"

[MILAN KUNDERA] nemurirea /unu: chipul

2007-09-13T15:53:00.000+03:00

* * *

* [...] eu ma uitam la doamna aceea care, singura in tot bazinul si cufundata in apa pana la brau, il privea fix pe tanarul instructor imbracat in trening care-i dadea lectii de inot. Ascultandu-i comenzile, doamna se tinea cu manile de marginea bazinului, inspirand si expirand din adanc. Facea totul cu seriozitate si cu mult zel, lasand impresia ca din adancul apelor ar fi razbit glasul unei vechi locomotive cu aburi (acel sunet idilic, astazi uitat, despre care pentru cei ce nu l-au cunoscut, nu mai poate fi descris decat ca suflarea unei doamne in varsta inspirand si expirand zgomotos la marginea unui bazin de inot).

* Daca de la aparitia primului om pe pamant, planetei noastre i-a fost dat sa vada circa optzeci de miliarde de oameni, e greu de presupus ca fiecare individ a avut repertoriul sau de gesturi. Din punct de vedere aritmetic e de neconceput. Nu incape nici o indoiala ca pe lume sunt infinit mai putine gesturi decat indivizi. Aceasta constatare ne face sa ajungem la o concluzie de-a dreptul socanta: gestul e mai individual decat individul. Am putea spune asta sub forma unei zicale: multi oameni, putine gesturi.

* De la o vreme, in afara faptului ca nu se mai omoara sa fie frumosi cand apar printre semenii lor, oamenii nu mai incearca macar sa-si ascunda uratenia!
Si continua sa mediteze: intr-o zi, cand asaltul urateniei va deveni insuportabil, va cumpara dintr-o florarie un fir de nu-ma-uita - o tija subtire si fragila, cu o floricica albastra, miniaturala, in varf; va iesi cu ea pe strada, tinand-o aproape de fata ei, cu privirea tintuita cu incrancenare pe acest firicel, ca sa nu mai vada nimic altceva decat acest frumos punct albastru - ultima imagine pe care vrea s-o pastreze dintr-o lume care a incetat s-o mai iubeasca. Va cutreiera asa strazile Parisului, oamenii vor incepe curand s-o cunoasca, pustii vor alerga in urma ei, o vor batjocori, aruncand dupa ea cu tot felul de obiecte si tot Parisul ii va spune nebuna cu floarea de nu-ma-uita.

* Iata poemul german cel mai celebru al tuturor timpurilor, pe care toti copiii germani trebuie sa-l invete pe dinafara:

Pe culmi
Stapana-i linistea
Din toate crestele copacilor
Nu simti
Nici o rasuflare;
Pasarile padurii au amutit
Dar, stai, curand
Te vei odihni si tu.

Ideea poemului e cat se poate de simpla: padurea-i adormita, curand vei adormi si tu. Vocatia poeziei nu e aceea de a ne uimi cu o idee surprinzatoare, ci de a face ca un moment al fiintei sa ramana de neuitat si demn de o nostalgie insuportabla.
In traducere, totul se pierde, frumusetea poemului o veti sesiza insa citind originalul:

Über allen Gipfeln
Ist Ruh,
In allen Wipfeln
Spürest du
Kaum einen Hauch.
Die Vögelein schweigen im Walde,
Warte nur, balde
Ruhest du auch.

* Imagineaza-ti ca ai fi trait intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai fi visat despre chipul tau si ti l-ai fi reprezentat ca pe o rasfrangere exterioara a ceea ce se afla in launtrul tau. Pe urma, cand ai fi avut patruzeci de ani, cineva ti-ar fi pus in fata o oglinda. Imagineaza-ti spaima care te-ar fi cuprins vazand in fata ta un chip strain, absolut strain! Atunci ai fi inteles, cu claritate, ceea ce nu esti in stare sa intelegi acum: chipul tau nu esti tu.

* Paul conducea, in timp ce Agnes urmarea forfota nepotolita a vehiculelor, clipitul luminilor, toata zadarnicia nelinistii permanente a noptii marelui oras ce nu cunoaste odihna. Si din nou o cuprinse acea ciudata si puternica senzatie care o incerca din ce in ce mai des: ce are ea comun cu aceste creaturi pe doua picioare, cu capul pe umeri, cu gura in fata? Nimic.[...]Era o senzatie bizara, i se impotrivea, stiind ca e absurda si imorala, dar pana la urma si-a spus ca omul nu poate da porunci sentimentelor sale: nu putea nici sa se framante cu gandul la razboaiele lor, nici sa se bucure de festivitatile si serbarile lor, fiindca era patrunsa de convingerea ferma ca toate astea nu erau treaba ei.[...]
Nesolidaritatea cu genul uman: asta-i optiunea ei. Un singur lucru ar putea s-o desprinda de ea: o dragoste concreta fata de un om concret. Daca ar iubi pe cineva, cu adevarat, destinul altora ar inceta sa-i mai devina indeferent, intrucat persoana iubita ar depinde de acest destin si ar face parte din el; pe urma, ea n-ar mai putea sa aiba senzatia ca suferintele oamenilor, razboaiele si vacantele lor, nu sunt treaba ei.

* A nu putea sa adormi si a-ti interzice sa te misti: acesta-i patul conjugal.

[KURT VONNEGUT] fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste /doi

2007-09-11T11:38:00.000+03:00

* * *

* Draga tatuca Parrot,
Poate ca lucrurile s-or mai indrepta pe-aici, dar nu vad cum. Doamna Buntline si cu mine nu ne intelegem prea bine. Ea-mi zice ca sunt nerecunoscatoare si obraznica. Eu nu vreau sa fiu asa, dar probabil ca nu pot altfel. Sper sa nu se supere asa de tare pe mine incat sa se-ntoarca impotriva orfelinatului. Asta-i marea problema care ma nelinisteste. O sa trebuiasca sa ma ostenesc mai mult sa-mi respect juramantul. Necazurile vin tot timpul de la ceea ce desluseste ea in privirea mea. Nu pot sa-mi alung lucrurile acelea din priviri. Ea zice ceva ori face cate ceva ce mie mi se pare stupid ori demn de mila, dar nu-i spun nimic, ea insa se uita in ochii mei si o apuca furia. O data mi-a zis ca muzica e lucrul cel mai important lume pentru ea, dupa sotul si fiica ei. Au difuzoare prin toata casa, legate toate la un patefon. Se aude toata ziua muzica, iar doamna Buntline zice ca-i place mai mult ca orice pe lume sa aleaga programul muzical la inceputul fiecarei zile si sa-l puna pe patefonul automat. In dimineata asta muzica razbatea din toate difuzoarele, dar nu semana cu muzica pe care am auzit-o pana atunci. Era foarte saltareata si pitigaiata, iar doamna Buntline o fredona de zor, leganandu-si capul intr-o parte si alta ca sa-mi arate ce mult ii placea. Pur si simplu ma scotea din minti. Apoi a venit si amica ei cea mai buna, doamna Rosewater, si-a zis si ea ce mult ii placea muzica aia. A zis ca intr-o buna zi, cand o sa-i vina si ei apa la moara, o sa asculte si ea toata ziulica muzica frumoasa. N-am mai putut rabda si in cele din urma am intrebat-o pe doamna Buntline ce muzica mai era si aia. "Pai cum, copila draga", zice ea, "nu-i alta decat nemuritorul Beethoven"."Beethoven?" am exclamat eu. "Ai mai auzit vreodata de el?" ma intreaba ea. "Da doamna. Tatuca Parrot ne punea mereu Beethoven la orfelinat, dar suna altfel." Asa ca m-a dus acolo unde se afla patefonul, zicandu-mi: "Prea bine, am sa-ti dovedesc ca e Beethoven. Azi n-am pus la patefonul automat decat discuri de Beethoven. Din cand in cand imi fac cheful cu Beethoven"."Si eu sunt nebuna dupa Beethoven" zice doamna Rosewater. Doamna Buntline mi-a spus sa ma uit bine la automat si sa-i spun daca erau placi cu Beethoven sau nu. Erau. Ea pusese in automat toate cele 9 simfonii, numai ca sarmana femeie fixase viteza la 78 rotatii pe minut, in loc de 33, si nu sesizase diferenta. Atunci i-am atras atentia, tatuca. Trebuia s-o fac, nu-i asa? Am fost cat se poate de politicoasa, dar probabil ca am avut iar privirea aceea, ca ea s-a facut foc si para si m-a gonit afara sa curat closetul soferului din fundul garajului. De fapt nu era o treaba prea murdara. De multi ani nu mai au sofer.
Alta data, tatuca, m-am dus sa privesc o intrecere de iahturi, din barca cea mare cu motor a domnului Buntline. Eu am cerut sa ma duca. I-am spus ca toata lumea parea sa nu vorbeasca despre altceva in Pisquontuit decat despre intrecerile de iahturi. I-am spus ca voiam sa vad daca erau ata de grozave pe cat se zicea. Fata lor, Lila, participa la concurs in ziua aceea. Lila e cea mai buna concurenta din oras. Ar trebui sa vedeti toate cupele pe care le-a castigat - sunt singurele elemente decorative prin casa. Nu prea au tablouri demne de mentionat. Un vecin are un Picasso, dar l-am auzit spunand ca mult mai bucuros ar fi sa aiba o fata care sa se priceapa ca Lila sa piloteze barca. Nu cred ca e mare scofala, dar nu i-am spus-o. Crede-ma, tatuca, nu spun nici macar jumatate din cate as putea spune. Asadar, am iesit in larg ca sa vedem cursa aceea de barci cu panze si mi-ar fi placut s-auzi cum tipa si injura doamna Buntline. Iti mai amintesti lururile pe care obisnuia sa le spuna tuturor Arthur Gonsalves? Doamna Buntline folosea niste cuvinte cu totul noi si pentru Arthur. N-am mai vazut niciodata o femeie sa devina atat de isterica si de nebuna. Pur si simplu a uitat de prezenta mea. Arata ca o vrajitoare smintita. Ai fi zis ca soarta intregului univers atarna de succesul acelor copii arsi de soare in barcile lor albe si dragute. Si-a amintit in cele din urma de mine si si-a dat seama c-a scapat niste cuvinte care n-au sunat tocmai bine. "Trebuie sa-ntelegi de ce suntem cu totii atat de emotionati acum", s-a scuzat ea. "Lila a si pus mana pe Comodorul"."Aha", am zis eu, "asta explica totul". Iti jur, tatuca, doar atat am spus, dar cred ca iar m-a tradat privirea aceea din ochi.
Ce ma irita cel mai mult in legatura cu oamenii astia, tatuca, nu-i faptul ca sunt ignoranti ori ca beau. Ci modul in care isi inchipuie ca tot ce-i frumos pe lume e un dar din partea lor ori a strabunilor lor catre cei saraci. In prima dupa-amiaza de la sosirea mea aici, doamna Buntline m-a silit sa ies pe veranda din spate si sa privesc apusul de soare. Nu stiam ce altceva sa spun, asa c-am zis ceea ce mi s-a parut a fi un lucru stupid: "Va multumesc foarte mult". Si tocmai asta astepta. "Cu multa placere", mi-a raspuns. Si de-atunci i-am mai multumit pentru mare, pentru luna, pentru stelele de pe cer si pentru constitutia Statelor Unite.
Poate ca numai sunt prea rea si natanga ca sa-nteleg ce minunat e in Pisquontuit. Poate ca-i vorba iar de orz stricat pe gaste, desi nu vad cum s-ar potrivi zicala aici. Mi-e dor de casa. Scrie-mi cat mai repede. Te iubesc,
Selena.

P.S. Cine conduce de fapt tara asta nebuna? Nataraii astia cu siguranta ca nu.

* Jur solemn sa respect proprietatea privata sacra a altora, si sa ma multumesc cu orice pozitie sociala imi va desemna Dumnezeul cel Atotputernic in viata. Voi fi recunoscatoare celor care ma vor angaja, si n-am sa ma plang niciodata de leafa sau orele de munca, intrebandu-ma mai bine: "Ce pot sa mai fac pentru stapanul meu, pentru republica mea si pentru bunul Dumnezeu?" Inteleg ca n-am fost adusa pe pamant ca sa fiu fericita. Si daca vreau sa trec cu bine incercarea, va trebui sa fiu intotdeauna altruista, intotdeauna cumpatata, cinsita, curata la minte, trup si fapta, si intotdeauna respectuoasa fata de cei pe care Dumnezeu, in intelepciunea sa, i-a asezat deasupra-mi. De voi trece cu bine incercarea, voi ajunge la bucuria cea vesnica din cer cand voi muri. Iar de voi da gres, ma voi perpeli in focul iadului, pe cand diavolul va rade iar Iisus va plange.

[KURT VONNEGUT] fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste /unu

2007-09-07T17:27:00.000+03:00

* * *

* Un morman de bani este protagonistul aceste istorisiri despre oameni, intocmai cum o putina cu miere ar putea pe drept cuvant sa fie personajul principal intr-o istorisire despre albine.

* Abraham Lincoln declarase ca nici un pret nu era prea mare pentru restaurarea uniunii nationale, asa ca Noah ridica preturile produselor sale in proportie directa cu tragedia tarii. Si mai facu aceasta descoperire: reclamatiile guvernului fata de preturile si de calitatea marfurilor sale se evaporau la plata unor sperturi intristator de mici.

* Noah si altii de teapa lui intuisera insa faptul ca acest continent era marginit si ca anumiti dregatori venali, mai cu seama legislatorii, puteau fi convinsi sa arunce cate o ciozvarta din el in sus, in asa fel incat aceasta sa poposeasca in poala lui Noah si a celor semeni lui.
Asa a ajuns o mana de cetateni hrapareti sa stapaneasca tot ce se putea in America. Asa a luat fiinta stupidul, crudul, absurdul si cu desavarsire inutilul sistem american de clase. Cetatenii onesti, sarguinciosi si pasnici ajunsesera sa fie acuzati ca sug sangele poporului atunci cand indrazneau sa ceara o leafa cu care sa-si poata duce zilele. Iar ei constatara cu stupoare ca altii incepusera sa fie rasplatiti cu laude pentru a fi nascocit noi metode de stoarcere a unor sume enorme prin crime pentru care nu existau legi. Si astfel, visul american s-a intors cu burta-n sus, s-a inverzit la fata, saltand la suprafata murdara a cupiditatii nelimitate, s-a umflat de gaze si a pocnit in soarele amiezii.

* Oricine-si va fi inchipuit ca Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie un loc al utopiei este un smintit incapatanat, afurisit si lenes.

* Totul decurse perfect pana la ultima scena a operei, in care eroul si eroina sunt introdusi intr-o incapere inchisa ermetic ca sa moara sufocati. In vreme ce perechea condamnata tragea adanc aerul in piept, Eliot le striga de sus: "O sa rezistati mai mult daca nu mai cantati!". Eliot se ridica in picioare, se apleca peste marginea lojii si-i sfatui pe cantareti: "Poate ca voi nu va pricepeti la oigen, eu insa ma pricep. Credeti-ma, e mai bine daca nu cantati."

* Mai era si-o fotografie a lui Trout. Ea infatisa un om batran, cu o barba deasa si neagra. Arata ca un Iisus speriat si imbatranit a carui sentinta la moarte prin crucificare fusese comutata in inchisoare pe viata.

[CEZAR PAUL-BADESCU] tineretile lui daniel abagiu /doi

2007-09-06T10:22:00.000+03:00

* * *

* O intreb pe maica-mea: "De ce mi-ai pus numele asta, Cezar?"."Pai, cand sa te nasc, eram foarte speriata, ca erai prea mare, si ma chinuiam rau de tot. Se punea problema sa fac cezariana si mi-era frica sa nu ma taie. Atunci mi-am zis, 'Doamne, daca reusesc sa-l nasc normal, ii pun numele Cezar'. Si te-am nascut normal"."Si daca ma nasteai prin cezariana,- ce nume imi puneai?"."Tot Cezar". Iata cum la baza onomasticii mele se afla, de fapt, un defect de logica.
Oricum, ai mei nu mi-au zis niciodata Cezar pana cand, in adolescenta, am refuzat sa le mai raspund daca nu ma chemau pe numele meu. Pana atunci imi ziceau Telu. Cica de la baietelu'. Tot maica-mea - cred - a fost cu ideea. Cel mai rau era ca numele asta se preta la tot felul de porecle. Telu rimeaza cu foarte multe lucruri: Telu-baietelu', Telu-purcelu', Telu-vitelu' samd.

* O data, cand Danut statea pe pietrele de la dig langa tatal sau, acesta a scos din apa un peste si,dupa ce l-a cercetat, l-a aruncat inspre baiat strigand: "Cainele de mare! Cainele de mare!" Danut a inceput sa tipe si sa planga. Cu toate ca era foarte bine dispus, tatal s-a enervat pana la urma ca baiatul nu mai contenea odata cu smiorcaiala si cu tipetele si, fiindu-i rusine de lumea care incepuse sa se uite la ei, i-a dat o plama peste ceafa, astfel incat Danut a cazut de pe piatra pe care statea si s-a julit la genunchi [...] Din vremea aceea a ramas o fotografie cu Danut cu fata schimonosita de plans si cercetandu-si buba de la picior. Tatal a tinut cu tot dinadinsul sa imortalizeze momentul.

* Taica-meu ma batea rar. El obisnuia sa-mi mai dea cate una dupa ceafa si numai in cazuri exceptionale scotea cureaua. Lovitura dupa ceafa ma ametea si maica-mea ii zicea de fiecare data sa nu-mi mai dea la cap, sa-mi dea la fund. La fund, pentru taica-meu, era teritoriul curelei si, precum spuneam, asta se intampla numai la ocazii. Asa ca el prefera sa ma loveasca dupa ceafa.
Maica-mea, in schimb, era mai inventiva. Oricum ea ma batea cel mai des si trebuia, prin urmare, sa-si puna imaginatia la contributie. Maica-mea ma batea cu ce avea la indemana in momentele respective: umbrela, batator de covoare, creatita sau pur si simplu, nuia ori bat - cand eram in natura. Avea si o preferinta: racheta de tenis, pe care o punea bine, in camara, sa stie de unde s-o ia la nevoie. Era vorba, de fapt, de un set de rachete galbene, rosii, portocalii, imitatii de plastic foarte reusite. Rachetele aveau un singur inconvenient: din cand in cand, se rupeau (inconvenient minor, pentru ca cea rupta putea fi oricand inlocuita cu o alta, de alta culoare). Si o calitate incontestabila: lasau pe piele un model simpatic in patratele, de la asa zisul racordaj. Acest model avea doar o functie estetica, nu durea prea tare.

* Ultimul miting la care am participat a fost in liceu, pe stadion, de Ziua Tineretului. La un moment dat, a inceput ploaia si a trebuit sa spargem randurile si sa mergem la casele noastre. N-am facut-o si am preferat sa ma plimb pe strazi, cu o tipa. Apa siroind prin par, bluza uda si devenita transparenta, mici frisoane de frig care se cereau rezolvate cu imbratisari, a fost misto, ce mai! Ploaia aceea - aveam sa aflu apoi - fusese radioactiva; era prima zi de Cernobal.

* Ce expresie idioata, "sa intru in ea", de parca as fi intrat cu totul, ca in povestirea din O mie si una de nopti cu femeia gigantica. Dar exista, oare, expresii mai fericite? "Sa o patrund" suna si mai ridicol (ma si vad cu degetul la tampla, patrunzand adevarurile lumii acestuia). Limbajul stiintific gen "penisul meu i-a penetrat vaginul" mi se pare mai vulgar chiar decat "mi-am bagat pula in ea". Iar "mi-am bagat pula in ea" nu are nici o legatura cu situatia in care eram atunci, cu ceea ce gandeam la vremea aceea. Asta e: limba romana are, cel putin in privinta termenilor legati de sex, lacune serioase.

* Cum am rezistat... am trait din laba, asa am rezistat.

* Pana la urma, ce rost are sa fac eu divagatii poeticesti despre arcuirea sprancenelor, rotunjimea ferma a sanilor sau pasul ei de domnisoara? Tot n-o puteti vedea. Daca ai incerca sa reconstitui femeile din elementele oferite de cei care "le canta", ai ajunge la niste rezultate monstruoase: un gat lung, ca de lebada, un par bogat si negru ca noaptea, doua buze foarte rosii, suspendate undeva, intre par si gat, plus un san marmorean si o glezna gracila. Cum ai putea sa iubesti un asemenea obiect?

* [...]nu stiu daca "cercetatorii americani" sunt sau nu o inventie a tabloidelor noastre, un fel de formula standardizata care ascunde excesul de imaginatie al jurnalistilor damboviteni[...]

* Am vrut sa intitulez acest volum Deloc literatura - chestie la care am renuntat pana la urma. In primul rand, nu era deloc un titlu comercial. Ce-i aia "deloc literatura"? Pe de alta parte, era o fandoseala inutila: orice - o data pus pe hartie - devine literatura. Na, c-am spus-o!

[CEZAR PAUL-BADESCU] tineretile lui daniel abagiu /unu

2007-09-05T18:11:00.000+03:00

* * *

* "Hulk Hogan, campionul de wrestling, desi nu mai este la primii pasi ai afirmarii, glasuieste de pe un poster: Trebuie sa-ti faci rugaciunile, sa-ti iei vitaminele si sa crezi in tine."

* Printre lucrurile placute despre care discutam erau si miturile fondatoare: Nationale si Marasesti[...] Am realizat cu totii ca nu erau deloc stralucite si ca aveau si ele miros de mortaciune, astfel incat atunci cand le fumai, te gandeai automat la cei cazuti (e drept, eroic) pe campul de lupta.

* Scrierile existentialiste, ca de altfel si textele lui Cioran, cu toate melancoliile, teribilismele si revoltele lor, sunt facute ca pentru adolescenti, avand calitatea ca, pana la urma, consoneaza perfect cu revolutia hormonala cu care se infrunta sarmanii puberi.

* Faptul ca ma duceam la sala de lectura nu insemna ca eram un tip dedicat cititului. Cred ca am fost de vreo doua sau trei ori, cu totul. Ar fi dat bine, intr-adevar, sa las sa se inteleaga ca imi pierdeam ore intregi la biblioteca, in timp ce colegii mei "bateau mingea pe maidan". Nici eu nu citeam, nici ei nu bateau mingea atat de mult.

* Minciuna despre cartile citite (de fapt, necitite) este o adevarata virtute a intelectualului. Este una din strategiile lui de supravietuire.

* Imi aprindeam tigara si priveam, de la inaltimea etajului cinci, orasul adormit. Ce stiti voi, sarmanilor? Dormiti, in timp ce, de undeva, de sus, cineva va vegheaza. Priveam la geamurile blocului din fata si ma intrebam: "Oare cate patimi sunt dincolo de geamurile astea intunecate? Cate existente nestiute de nimeni? Cate zbateri inutile?" Linistea noptii ma impingea la contemplatie, aerul rece imi dadea un sentiment tonic. (Nu stiu ce e un sentiment tonic, dar am vazut ca expresia se foloseste.) Ma simteam un mic dumnezeu ce tuteleaza de la inaltimea etajului cinci existentele mizere si inconstiente. Nu m-am gandit niciodata ca, prin forta imprejurarilor, fiind la etajul cinci, mai existau si oameni si deasupra mea. Ca eu insumi, contemplandu-i pe ceilalti, inconstienti, puteam sa fiu contemplat, la randu-mi, de unul de la etajele superioare. Dar asta nu conteaza. Principalul e, precum spuneam ca spunea Hogan: "sa-ti faci rugaciunile, sa-ti iei vitaminele si sa crezi in tine." Iar cand crezi in tine, nu mai exista nici un alt tip la etajele superioare.

* Astazi as fi fost un Patapevici care isi asezoneaza discursurile, in mod firesc, numai cu astfel de cuvinte destepte; care nu vede nimic extraordinar in folosirea uzuala, de exemplu, a unui cuvant ca "pululatie".

* Orizontul meu cultural s-a largit - mi-l si inchipui cum se largeste, ca gulerul unui tricou vechi si spalat de foarte multe ori.

* Dupa ce epuizam toate versurile patronului nostru spiritual, Soare se ridica in picioare, ridica si sticla asemeni unui drapel si, patruns de insemnatatea zilei respective, care, de altfel, tocmai se incheia, rostea darz: "Sa mergem la mormantul lui Nichita!". Eu, comod cum sunt, facem mofturi. Bazil se inflacara dintr-o data si-mi spunea:"Nu esti demn de Nichita!". Eu acuzam o durere groaznica de cap sau de burta, iar ei nu mai stateau la discutie si o porneau, calauziti de-un ideal, pe jos, catre Bellu. Pana la Bellu, cautau, pe strazile mai laturalnice, cantecele "lui Nichita", cadeau si spargeau sticlele pe care le aveau in buzunarele paltoanelor si sugeau apoi stofa, in incercarea de a slava ce se mai putea salva), se pisau la artezienele de la Victoria Socialismului (gest de care erau mandri, considerandu-l de maxima dizidenta) si, ajunsi in cimitir, erau fugariti de caini. In cele din urma, lasau o sticla pe mormant, "Pentru Nichita, saracu'!", si se introceau spre dimineata cu sentimentul datoriei implinite.

* Daca in viata de zi cu zi foloseam frecvent clasicele "pizda ma-sii" sau "ce pula mea!", in atmosfera elevata a discutiilor din cadrul clubului un cuvant cum e "cur" ar fi fost cu totul inoportun. Oamenii de cultura trebuie sa se exprime ingrijit. Sau, altfel spus, "nu e frumos sa vorbesti urat".

* Doru era un tip inalt si foarte slab, motiv pentru care si-a atras inca din prima zi de facultate porecla Avortonu'. (Eram studenti la Filologie si dadeam porecle culte!). Doru asta ne-a zis, nici mai mult nici mai putin, ca cel mai nefericit moment din viata lui a fost atunci cand s-a nascut. Au urmat proteste unanime: "Hai, ba, lasa-ne cu chestii de-astea. Nu vezi? Oamenii astia au avut probleme serioase, de viata si de moarte, si tu vii cu mofturi literare? Ne place si noua Sorescu cu 'M-am imbolnavit de moarte, intr-o zi, cand m-am nascut', dar aici nu umblam cu texte de-astea. Viata - nu vezi? - e mai dura decat literatura!" Tipul nu s-a lasat intimidat. Cel mai nefericit moment din viata lui a fost, intr-adevar, cand s-a nascut, pt ca are o chestie congenitala la inima.

.

telegramă

de ce îl iubesc pe fink/why I love fink

kaleidoscop cu haruki murakami *sputnik sweetheart*

sound of silence. interviu cu Mihnea Blidariu

tgm vs. glastonbury 2011. post despre muzică

a thought on thinking

prima minciună

down on earth

crepuscul

* * *

ambuscadă lângă o apă adâncă

din nou

a doua pe stânga

brrr, băiete

ceas

placebo

jam session folcloric

counting the beats de robert graves

despre vorbe, dimineaţa

casandra

duminica

punct 1 sau senzaţia nasoală a fondului de ten întins peste tot

părere

[e.e.cummings] *i carry your heart with me*

[nina cassian] *sonet iubirii implinite*

un salcam vreau sa fiu

in seara asta

*atunci*

[ana blandiana] *vesmant*

[ana blandiana] *aud*

*el si ea si niste actori*

*ea si un el, apoi el, ea, ea-a si o ea*

*alt el si ea*

*el si ea*

[MILAN KUNDERA] *ignoranta* /trei

*vis*

[MILAN KUNDERA] *ignoranta* /doi

[MILAN KUNDERA] *ignoranta* /unu

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /sapte: sarbatorirea

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /sase: cadranul

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /cinci: intamplarea

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /patru: homo sentimentalis

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /trei: lupta

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /doi: nemurirea

[MILAN KUNDERA] *nemurirea* /unu: chipul

[KURT VONNEGUT] *fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste* /doi

[KURT VONNEGUT] *fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste* /unu

[CEZAR PAUL-BADESCU] *tineretile lui daniel abagiu* /doi

[CEZAR PAUL-BADESCU] *tineretile lui daniel abagiu* /unu

kaleidoscop cu haruki murakami sputnik sweetheart

[e.e.cummings] i carry your heart with me

[nina cassian] sonet iubirii implinite

atunci

[ana blandiana] vesmant

[ana blandiana] aud

el si ea si niste actori

ea si un el, apoi el, ea, ea-a si o ea

alt el si ea

el si ea

[MILAN KUNDERA] ignoranta /trei

vis

[MILAN KUNDERA] ignoranta /doi

[MILAN KUNDERA] ignoranta /unu

[MILAN KUNDERA] nemurirea /sapte: sarbatorirea

[MILAN KUNDERA] nemurirea /sase: cadranul

[MILAN KUNDERA] nemurirea /cinci: intamplarea

[MILAN KUNDERA] nemurirea /patru: homo sentimentalis

[MILAN KUNDERA] nemurirea /trei: lupta

[MILAN KUNDERA] nemurirea /doi: nemurirea

[MILAN KUNDERA] nemurirea /unu: chipul

[KURT VONNEGUT] fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste /doi

[KURT VONNEGUT] fii binecuvantat, domnule rosewater sau nu strica orzul pe gaste /unu

[CEZAR PAUL-BADESCU] tineretile lui daniel abagiu /doi

[CEZAR PAUL-BADESCU] tineretile lui daniel abagiu /unu