telegramă

dragii mei foști colegi de liceu,
stop.

 

 

 

 

 

 

asta-i tot ce-am avut să vă spun.

stop.

de ce îl iubesc pe fink/why I love fink

- engleza lui. îl ascult și mă imaginez la londra
his english. I listen to his music and imagine myself in london

- luiza zan are o versiune a unui cântec pretty al lui. de fapt asta e un motiv pentru care o iubesc pe luiza și pe magicianul jimmy czerkesz, dar și pe fink
luiza zan has a version of a pretty little song of his. actually, that's a reason for loving luiza and the magical jimmy czerkesz, but fink too

- mă gândesc mereu la m. și la mare când ascult asta, pentru că pe m. și marea îi iubesc mai ales când sunt departe
I always think of m. and the sea when I listen to this, because I love m. and the sea especially when they're away

- îl cheamă fin
his name is fin (that's Romanian for smooth)

- muzica lui are feelingul unei după amieze de duminică în septembrie, cu ploaie si frig, de stat în fotoliu cu cacao și cărți sau pur și simplu privind nostalgic la universul din fiecare picur ce se scurge pe fereastră
his music feels like sunday afternoon in September, rainy and windy. perfect for sitting in the armcahir with cocoa and books or just watching the universe dripping on the window

- muzica lui, alteori, e ca o dimineață devreme într-un nou oraș în care ai aproape impresia că poți s-o iei de la capăt
sometimes, his music is like an early morning in a new city where you almost feel like starting life from scratch

- cântă cu bonobo și andreya și și-a băgat coada în cântecul ăsta
he plays with bonobo and andreya and he co-wrote this

- seamănă un pic cu jean reno, motiv pentru care îl iubesc ceva mai tare pe jean reno
he resembles jean reno, reason to love jean reno a bit more

 

ce, nu seamănă?
right?



- am început dimineața cu el. am pus perfect darkness - albumul lui nr. 5. a mers de trei ori în buclă. am gătit, a plouat, am mai gătit un pic, m-am visat ambasador, am mai gătit un pic, gândurile s-au amestecat și apoi a ieșit soarele. am fost oriunde, numa în bucătăria mea din Unirii - nu. acum merge a patra buclă.
I started my morning with him. listened perfect darkness, his 5th album, on repeat, 3 times. I cooked, it rained, I cooked some more, I dreamed myself an ambassador and then I cooked some more, my thoughts got mixed and then the sun came out to play. I was anywhere but in my kitchen.

- oricât l-aș asculta, l-aș mai asculta odată.
I could listen to his music again and again and then some

- la mangalia, o noapte lungă s-a prelungit înspre dimineață. cârciumile s-au schimbat, oamenii s-au îmbătat ca florile și au dispărut pe rând. către 3 dimineața, stăteam la masă cu un tip de vârsta lui tata, poate mai bine. avea un mp3 player vechi vechi care arăta ca un radio. el mi-a pus creedence, eu i-am pus fink. i-a plăcut.



- you're like a fucking rainbow  :)

cam atât
enough

kaleidoscop cu haruki murakami *sputnik sweetheart*

astăzi o să vă povestesc cum se construiește un caleidoscop.

mai întâi și mai întâi trebuie să primești un caleidoscop și să-l prețuiești, la fel ca pe omul de la care l-ai primit.
mai apoi, să vrei să faci cadou câte unul tuturor celor pe care îi prețuiești.
mai apoi, să vrei să faci unul de mână și să nu-ți tocmai iasă.
mai apoi, să ai o încercare dezastruoasă cu încă unul.
și apoi, să uiți de toate și să-ți vezi de treabă.

* * *

Instead of things I'm good at, it might be faster to list the things I can't do. I can't cook or clean the house. My room's a mess, and I'm always losing things. I love music, but I can't sing a note. I'm clumsy and can barely sew a stitch. My sense of direction is the pits, and I can't tell left from right half the time. When I get angry, I tend to break things. Plates and pencils, alarm clocks. Later on I regret it, but at the time I can't help myself. I have no money in the bank. I'm bashful for no reason, and I have hardly any friends to speak of. [...] However, I can touch-type really fast. I'm not that athletic, but other than my mump, I've never been sick a day in my life. I'm always punctual, never late for an appointment. I can eat just about anything. I never watch TV. And other than a bit of silly boasting, I hardly ever make excuses. Once a month or so my shoulders get so stiff I can't sleep, but the rest of the time I sleep like a log. My periods are light. I don't have a single cavity. And my Spanish is ok.

* * *

și mai apoi te duci într-o galerie de artă unde te răzgândești s-o vizitezi chiar după ce ai intrat.
-pasul ăsta e obligatoriu-
cobori în gift shop pentru că au chestii colorate si acolo găsești o cutie pe care dai exact £6.50. nu spui nimănui, dar ești extaziat.

* * *

"You know," said Sumire, and let a delicate pause intervene - like an old gatekeeper closing the railway-crossing gate with a clatter just after the train bound for St. Petersburg has passed by - "it's really silly to say this, but I'm in love."

* * *
acasă, trebuie să desfaci cutia. în cutie nu e mare lucru.
cercuri, dreptunghiuri cu chipul tau pe ele, litere și scheme.


       

* * *

I folded my hands behind my head and watched Sumire as she slowly yet eagerly devoured her cake. From the small speakers of the coffee shop Astrud Gilberto sang an old bossa nova song. "Take me to Aruanda", she sang. I closed my eyes, and the clatter of the cups and saucers sounded like the roar of a far-off sea. Aruanda - what's it like there? I wondered.

* * *

oglinda se asamblează în triunghi și se probează. dacă imaginea care se vede nu mai are legătură cu logica zilnică, e bine. dacă nu, mai probează.

* * *

"You feel okay?"

"I'm fine. As fine as the Moldau River in spring."

* * *

se caută mărgele rătăcite pe sub fotolii, mărgele rătăcite din coliere, pene, ouă, frunze de nuc. tot ce poate fi înghesuit în câmpul vizual.

se închide, se amestecă bine, se sărută și se probează în lumina de la apus.

       

se dăruiește.

altfel, ce sens mai are toată călătoria?

* * *

Sumire sighed, gazed up at the ceiling for a while, and lit her cigarette. It's pretty strange if you think about it, she thought. Here I am in love for the first time in my life, aged 22. And the other person just happens to be a woman.

fragmente în engleză, din Sputnik Sweetheart a lui Haruki Murakami, cadou de la Fana

sound of silence. interviu cu Mihnea Blidariu

Aveam 12 ani. Am citit o carte, atunci. Se vorbea acolo de al treilea război mondial, de potop, de încleștări în univers. De cataclisme și de bombe. De ucideri în masă. De disperare, de deznădejde, de oameni care aleargă din calea inevitabilului. Cineva prevestea că toate astea urmau să vina într-un timp foarte scurt.

Aveam 12 ani când m-am gândit, pentru prima oară, la sfârșitul lumii. La moartea noastră, a umanității. La moartea mea. Asta m-a speriat cel mai tare.

Cineva din casă cumpărase o casetă cu Simon&Garfunkel.
Aveam 12 ani, ascultam Simon&Garfunkel și mă gândeam la moarte. Plângeam a disperare și deznădejde.

* * *

După o reprezentație, cel mai trist e să nu vorbească nimeni despre ce-a văzut.

* * *

E noapte. Plouă. Șoseaua e plină. În oraș, toată lumea a ieșit din locuințele proprii și a luat cu asalt șoselele, în mașini sau pe jos. Lumea gonește, oamenii se împing, se calcă în picioare și trec mai departe fără să se uite în spate. Se circulă în aceeași direcție pe ambele benzi. Nimeni nu mai intră. Se gonește, în disperare, înspre ieșirea din oraș. Aleargă afară din oraș, aleargă de moarte. Dar moartea e deja peste tot. Iluzia libertății și speranța salvării îi țin în mișcare. Plouă torențial, e noapte, e vuiet și tânguială amară.

Pe străzi, animale. Printre oameni, animale care pândesc și atacă prada. De parbrizul mașinii în care mă aflu se lipește un fel de barză cu pene colorate care lovește cu violență cu ciocul în geam. Ca o jucărie stricată. Animalele au inundat străzile cu pene și țipete. Oamenii au inundat străzile cu frică și bocete. În spatele mașinii, un camion încărcat cu alte bestii. Sunt ființe pe care nu le-am văzut niciodată. Sunt ființe care nu mai trăiesc de mult. Sunt dinozauri, sunt păsări, sunt reptile. Au dinți imenși. Frica și panica e tot mai mare.

Gonim pe străzi, ca bezmeticii. În fața mașinii, un individ a renunțat. S-a oprit în stradă și privește în gol, cu umerii căzuți și fața tumefiată. O frână bruscă și îl evităm la milimetru. Mă uit în spate. Una din bestiile din camion îl înhață de cap. Alta îl apucă de picioare. Bestiile îl rup în două. Tragem mașina, ne adăpostim între copaci, undeva. Adormim osteniți, epuizați, cu frica zvâcnindu-ne în piept. Ultimele secunde din lume ni se scurg printre pleoape.

Dimineața, însă, ne trezim. Pornim înspre șosea, cu inima strânsă. Nu e nimeni. Nu mai e nimeni. Șoseaua e udă, frunzele sunt ude. E ud și luminos. Lăsăm mașina și o pornim pe jos. Călcăm în bălți în care se oglindește cerul. E pustiu. Nici eu, nici amicul meu nu scoatem un sunet. Nici eu, nici amicul meu nu ne privim in ochi.

Suntem singuri și e o liniște de mormânt.

* * *

Mamă. Ești bine? Am visat aiurea... prostii... Sfârșitul lumii.. de-astea. Mâine mă-ntorc acasă. Am grijă, o să am.

* * *

Sfârșitul lumii a luat cele mai înspăimântătoare forme. Valuri imense, potop, îngheț, incendiu. Toate nenorocirile naturii, peste noi. Toate însoțite de disperare, țipete, deznădejde și o frică adâncă, mai puternică decât rațiunea sau orice impuls optimist. M-am gândit: dacă e s-o mierlim toți deodată, nu se poate decât într-un singur fel. Terifiant.

Și-apoi am dat de Playlist. O carte despre sfârșitul lumii: un meteorit care lovește pământul și... gata.

Cartea lui Mihnea Blidariu, Mihnea de la Luna Amară, Mihnea, autor a două volume de poezie, Mihnea, literarul, e cu cântec. Un sfârșit al lumii cântat în forță, 19 piese pentru 19 povești, ai căror protagoniști suntem chiar noi. Societatea.

Un meteorit care lovește pământul VS. omoruri în plină stradă, împușcături la semafor, violuri, învieri în direct, politicieni murdari, vedete de mahala, crime, crime, mizerie umană. Care-i adevărata apocalipsă pe care o prevestești, Mihnea?

Adevărata apocalipsa a început de multă vreme și românii înaintează în ea cu mare frenezie și ignoranță, suflând în vuvuzele și chiuind pe manele. Adevărata apocalipsă este moartea iubirii, sfârșitul bunătății umane și instaurarea unui regim social obsedat de tinerețea veșnică, sex, bani și individualism extrem.

Faci referire la foarte multe personaje reale aparținătoare societății românești de azi. Atitudinea ta față de ele e cel putin dezaprobatoare. Pe unii ni-i expui nud, iar pe alții chiar îi fugărești  în șuturi. Merită să ne batem capul vorbind încontinuu despre exemplele negative?

Da, merită. 45 de ani totul ni s-a prezentat în roz: supra-producție, supra-individ, supra-sistem, fericire maximă, tovarăși, în zbor spre viitor! Și totul era o minciună oribilă. Apoi, încă 20 de ani am fost amețiți și mințiți de promisiuni, viziuni, planuri, specialiști, foști securiști, hoți, corupți și așa mai departe. Cu toții ziceau că va fi bine, că este bine, sau chiar că a fost bine. Într-un asemenea fals pozitivism demagogic, mă scuzați dacă aleg să caut negativele adevăruri…

Greață, ură, umanitate, înviere, dragoste. Ultimul track al romanului tău, On the turning away, e povestea resemnării, a acceptării înfrângerii. Monstrul a fost învins de dragoste. Asta e? E așa de simplu? Iubirea e singurul lucru care ne face oameni?

Da, iubirea e singurul lucru care ne face oameni. “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, nu am spus-o eu, a spus-o Marin Preda, un geniu, pentru mine. Fără iubire, oamenii pot fie să redevină animale, fie să devină mașini.

Mă întreb, oare, unde se grăbesc toți românii? Răspuns: se grăbesc să trăiască. Tu unde te grăbești

Eu nu mă grăbesc nicăieri. Mai ales că sunt înconjurat de ardeleni și, se stie – ăștia chiar nu se grăbesc nicăieri…

Am obosit extrem de tare. Sunt aproape de limită și, odată cu mine, acea minoritate care are posibilitatea de a face ceva, de la revoluție la grevă și de la carte la festival. Și când ajungi la limită… ce se întâmplă? Ai variante: renunți (te sinucizi/pleci/te blazezi/devi invizibil social) sau o iei de la capăt (carte/muzică/festival/revoluție/grevă/luptă). Sau ai tu alta mai bună?

Da, clar: să explodezi. De ce să renunți? De ce să o iei de la capăt? Ai dus lucrurile până la un punct, vezi că rezultatul nu apare, atunci explodează! Sari în sus, urlă, lovește, dinamiteaza, du totul cu un nivel mai sus. Pentru mine limita e locul unde totul poate începe, nu unde se termină…

Toată lumea știe că binili învinge. Depinde de pe care parte a binelui privești.

Să mor dacă am înțeles ce ai vrut să spui cu asta! Există mai multe părți ale binelui?...

Da! Nu…?

* * *

Am 25 de ani și pot să spun acum că cel mai înspăimântător sfârșit e acela în liniște. În resemnare. Cu capul plecat. Nicio reacție. Nicio intenție. Nicio emoție. Ce sfârșit mai tragic decât acesta poate avea umanitatea?

Ușile se închid, nimeni nu mai salută. În teatru, nu e nimeni. Nici spectatori, nici actori, nici tehnicieni, nici măcar scaunele sau scena. Cortina – dispărută. Teatrul e un schelet gol sprijinit pe o scoarță mută. Nu găsesc nicio privire în care să mă sprijin, sunt toate fixate în pământ, obosite. Oamenii se smulg din îmbrățișări și nu-și dau nicio explicație. Se părăsesc și nu-și dau nicio explicație. Trăiesc fără nevoi, fără explicații.

Ăsta e sfârșitul lumii. O simfonia mută a înstrăinării.


Mihnea! Se poate fără muzică?

Niciodată.

publicat în LeCtura #3

tgm vs. glastonbury 2011. post despre muzică

când merg la concerte niciodată nu știu la ce să mă aștept.
așa că din precauție și ca să nu regret că am pierdut timpul cu porcării, îmi zic c-o să-mi placă. și-mi place.

muzicienii de aseară au fost ghiduși.
un trio ghiduș: pusztai antal - chitara. asztalos 'aszti' zsolt - percuție. botos gyula - chitara. pusztai, serios și sobru, implicat, dar reținut. aszti vine cu multa energie și îl completează. botos (cămașă roz) e neastâmpărat, se mișcă în scaun, stă aplecat pe chitară. are mânecile de la cămașă suflecate. îi place câte o notă, se bucură, inventează. ridică din sprâncene și îmi dă impresia că regulile nu-s pentru el. ochii îi caută mereu privirea lui pusztai, care-i ține mai tot timpul închiși. primul contact vizual dintre ei e minunat. botos cântă concentrat pe chipul lui pusztai, acesta deschide ochii, aprobă din cap, botos e fericit. îmi aduce aminte de zsolt și felul lui de a se implica când cântă.

când sunt toți trei pe scenă, pusztai e la mijloc. ceilalți doi se caută unul pe celălalt, aszti pare că improvizează încontinuu, se distrează și unul și celălalt, se încurajează reciproc. pusztai e tata, ei copiii. din când în când, pusztai deschide ochii. cei doi îl văd și așteaptă o reacție, ca și când au făcut o prostie și urmează să fie certați. pusztai face o mică improvizație, semn că totul e în regulă. reținut nu înseamnă rigid.

la fiecare final aplauzele sunt mai intense, mai sincere.
trei bisuri.
mă bâțâi în scaun pe ritm, șușotesc cu fabi. oamenii vor merge acasă și vor spune că au fost la un concert mișto, doar că erau două care s-au distrat tot concertul. sigur erau românce.

am ținut tot concertul palmele deschise, ca să aibă muzica pe unde intra.
habar n-am cum se întâmplă, când se întâmplă, dar îmi dau seama când se-ntâmplă. e muzică.



bine... autismul lui thom yorke e altceva. el e cap de radio.


* * *

festivalul internațional de chitară clasică harmonia cordis.
radiohead live at glastonbury festival iunie 2011.

a thought on thinking

Am găsit un citat al lui Albert Einstein într-o carte care se cheamă The 4-Hour Workweek. L-am căutat pe net și i-am dat copy/paste. Sunt singură că Einstein nu s-a exprimat în engleză, dar nu știu germană. mi-e lene să-l caut în ro sau să-l traduc. Autorul cărții în care am găsit citatul ar spune că toată introducerea pe care am făcut-o are zero eficiență și că mi-am pierdut 4 minute din viață scriind-o. Eficient ar fi fost să torn direct vorbele, fără nicio introducere.

Nu sunt eu prea eficienta. Fiecare cu principiile mă-sii. Cartea e de citit, de luat de acolo ce-i nevoie. E plină de citate haioase și sfaturi eficiente.


Reading, after a certain age, diverts the mind too much from its creative pursuits. Any man who reads too much and uses his own brain too little falls into lazy habits of thinking.



Don't think too much and tell me what you think.
Listen to Radiohead in between.

prima minciună

e ora 4 e vară tricoul îmi e lipit de spate sunt transpirată leoarcă e căldură, nimic altceva n-am alergat sau exagerat cu activitățile fizice cred că pur și simplu copiii asudă abundent sau poate doar eu.

e ora 4 și 10 roxana bate mingea pe bucata de asfalt pe care unchiu vasile, tac’su, își pune mașina când se întoarce de la servici. e cald fiindcă e vară e august nici urmă de nor pe cer și vița-de-vie din curte nu acoperă peste tot. aici unde roxana bate mingea și eu, alina și florinel ne uităm la ea, deloc.


e ora 4 și 25 cursa tocmai s-a oprit în fața porții, aici are stație, poate au venit mama și tata, să-mi facă o surpriză, mereu mă gândesc la asta când aud cursa și dincolo de poartă nu se vede, fiindcă e mare, cu boltă. așa e în satele săsești. la geamuri au obloane și porțile ascund de ochii vecinilor vița-de-vie, mașina și nepoții.

e ora 4 si 29 inima începe să-mi bată tare mă ridic în picioare și cer mingea de la roxi, roxi mi-o dă și scoate elasticul făcut din ciorapi tăiați și înnodați o întreabă pe alina dacă joacă alina zice da, alina și florinel țin elasticul florinel e mic și roxana e mare sare sus elasticul e bună și nici nu prea trișează.

bat mingea roxana numără alina numără florinel fluieră soarele dogorește nici o adiere îmi doresc ca vara să nu se termine niciodată și mama și tata să intre amândoi în concediu
acum.

* * *

În cameră e răcoare. E camera răcoroasă în care dupămesele sunt tăcute. Moșu își răsfoiește ziarul din când în când. Două muște se tachinează. Între ele, respirația mea. Stau în pat, acoperită cu plapuma. E vară, dar în plapuma lu’ buni din camera răcoroasă e ca într-un bazin cu apă amorțită. Stau în pat cu ochii închiși. Se doarme de după masă, în casă la buni și moșu.

În curte aud pași. Inima îmi bate cu putere și mă foiesc, fără să vreau. O dată. Încă o dată. Încerc să mă liniștesc. Îmi ascult respirația, ascult ciondăneala muștelor și zgomotul de cauciuc izbit de asfalt de afară. Nu mai pot și mijesc un ochi și îl văd pe moșu care se uită la mine. Închid iute ochiul și îmi țin respirația până număr la 10. Degeaba, mă foiesc iar și îl aud pe moșu cum râde. Roșesc până în vârful urechilor și știu că mă vede și atunci deschid ochii și-i zic moșule n-am dormit deloc mă gândesc numa și numa la minge o să dorm mâine toată ziua dacă mă lași azi să mă duc în curte la minge promit că nu-i spun lu buni ca să nu te certe te rog și nici lu mami și tati.

Moșu râde și în timp ce eu sar din pat direct în hainele de joacă îmi spune da’ nimic lu’ buni, da?

Cobor scările în fugă, câte două.

E ora 4 și 10 roxana bate mingea pe bucata de asfalt pe care unchiu vasile, tac’su, își pune mașina când se întoarce de la servici. I-o cer, mi-o dă și inima îmi bate tare. Roșesc. Transpir.

* * *

parțial în LeCtura nr. 3

down on earth

Something must be ridiculously wrong because the more I think about me, the more I see illness and lack of any will.

And then I look at photos of ill people. And what I see is this will to live bursting violently out of the screen, immersing the whole building into a frenzy. All the people get out of their apartments and run up to the top floor, where there’s an empty space, no windows, no walls, no furniture. A huge space expanding all over town, touching every building. People race to get to this huge empty space intoxicated with good sense, freshness and will to live and as they get there, one by one, they take out their jackets and put them on the floor. Then their shoes, then their trousers, skirts, shirts, ties. Put their briefcases on the floor and stand facing one another in their underwear. Then one by one they fall to the ground. This huge empty space is now intoxicated with life and people are dying from it, one by one.
Down on earth, ill people hope for one more breath.


See my skinless body as a refelction of my soul.
See my boneless body as a reflection of my soul.
See my blind eyes as a reflection of my soul.
See my meaningless words as a reflection of my soul.
See me as I am.
Soulless.


breathe air into this empty lungs.
as dead as a porcelain doll.

crepuscul

La crepuscul. O cameră de apartament.
In pat, ea. Se foieşte.
Se aude un cârd de ciori apropiindu-se.
Ea se foieşte, cârdul e tot mai aproape şi sunetele se intensifică tot mai tare. Pe când ai impresia că sunt chiar în apartamentul ei, gălăgia încă se intensifică până ajunge la un sunet de fond puternic şi constant.
Ea se foieşte.
Sună alarma telefonului mobil. Se trezeşte, ia telefonul mobil de lângă pat, îl pune la loc.
Sună alarma ceasului. Ia ceasul de lângă telefon, se uită la el, îl pune la loc.
Se foieşte, se ridică, pleacă la baie.
În camera goală se porneşte ceasul cu radio. O melodie.
Ea reintră în cameră. În timp ce se îmbracă se uită pe fereastră. Crepuscul. Ciori. Ploaie. Se uită la ceas.
La radio melodia se termină. Vocea djului, în finlandeză. Horoscopul. Când ajunge la zodia leu, ea se face atentă şi se duce spre radio. E foarte atentă.

Ea: Ce?

Schimbă postul de radio, o altă melodie. Un alt post de radio, o voce foarte veselă. Finlandeză. Alt post, altă voce, finlandeză.
7:29. tot crepuscul.
Ea închide radioul.

Se duce la fereastră şi se piaptănă. E 7:30 radioul se porneşte din nou.
hyvää huomenta!
Ştirile în finlandeză.
Ea ascultă nemişcată ştirile.
Închide radioul.

Ia telefonul şi formează un număr. Aşteaptă…
Reapelează. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă…reapeleză. Aşteaptă…
Alt număr. Aşteaptă… se îndreaptă către fereastră. Tot crepuscul. O cioară se izbeşte în zbor de geamul ei. Se sperie, cade, scapă telefonul din mână. În cădere se aude din telefon o voce de femeie: hyvää huomenta!
Telefonul se desface în bucăţi.
Incearcă să-l reasambleze, nu reuşeşte. Il lasă pe jos, într-o grămăjoară.

Îşi ia haina, iese pe uşă.
În cameră radioul se porneşte, acorduri din “Ciocârlia”. La final, o voce în finlandeză anunţă ora 7:55 şi urează ascultătorilor hyvää huomenta!

* * *

aici, eu mă sfârşesc. tu începi, imediat mai încolo.
pe câmp, iarba e înaltă până peste genunchi. câtă vreme mi se vede doar capul peste vârfurile aplecate, tu eşti în capătul celălalt al câmpului, călcând hotărât firele în cercuri cercuri.
nu te teme să te temi. nu-ţi zic nicicând că n-ai de ce. că ai.

* * *

un câine, mai încolo, se gudură în zăpadă. nu-l vezi prea bine. pentru că nu vezi prea bine. şi pentru că e departe şi negru şi cum e aşa negru nu prea vezi unde îi e faţa şi unde nu. urechile, i le vezi. se rostogoleşte şi dupaia îşi ciuleşte urechile şi stă nemişcat. aţi văzut? m-am rostogolit. am văzut, câine. tu pe mine m-ai văzut? am stat nemişcată. bine, am zâmbit. dar nemişcată.
urmăreşti dâra de aburi din gură cum o coteşte înspre stradă. în stradă nu e nimeni. zăpada nu scârţâie, copacii nu se clintesc, norii nu, păsările nu. doar tu da, dar pe dinăuntru. scârţ-scârţ, clint-clint. are să vină în curând. are să apară de după colţ, de unde altundeva? îl aştepţi. cum să nu-l aştepţi? şi cum are să vină aşa, zăpada are să-i scârţâie sub bocanci, şi în jurul lui, aburi şi nori calzi, şi păsări au să traverseze cerul repede. şi n-ai să te uiţi la ele, ai să le simţi doar cu fruntea, pentru că ochii ţi-s ocupaţi să-i fure o privire.
n-are să te vadă, cum n-are să vadă nici câinele care se apropie de el, alergând aşa, un pic într-o parte. n-are să-l vadă decât când câinele are să se agaţe de pantaloni şi să tragă şi el n-o să se lase mai prejos şi-o să tragă şi el în faţă şi-n spate şi-o să înjure câinele şi câinele o să înţeleagă că e din joacă fiindcă îl vede cum zâmbeşte un pic, în colţul gurii.
are să urce scările cu privirea în pământ şi clopote au să înceapă să bată brusc, curcubee să crească din pământ, peste cer, o ploaie măruntă să cadă, zăpada să se topească, copacii să înmugurească, câinii să se înmulţească şi inima ta să bată tare tare tare, aproape să acopere clopotele.
şi are să se-apropie şi ochii tăi au să-i găsească privirea şi ai să-i zâmbeşti cât poţi tu de sincer şi ai să-i spui 'bună dimineaţa' care sună ca 'mă bucur că trăim'. el are să-ţi spună cu jumătate de gură 'zăpada. trebuie dată' şi are să dispară în casă. şi tu ai să râzi, mai întâi încet, apoi tare şi zgomotos şi câinele are să se oprească din rostogolit şi are să ciulească urechile la râsul tău şi are să se încrunte a neştiinţă.
şi el are să coboare scările şi are să facă poteci prin zăpadă şi tu ai să te uiţi la el şi-ai să-ţi spui în gând că nu-i nimic mai frumos decât un bărbat aburind într-o dimineaţă de iarnă.

* * *

în mine un lac adânc şi liniştit. dedesubt, straturi-straturi. prima ploaie. prima vară. primul cuvânt. primul zece. prima julitură. primele lacrimi amare. temeri. neputinţe. libertăţi. prima dragoste. a doua dragoste. prima iarnă.
deasupra, pe suprafaţă, în depărtare, un trup. înoată armonios şi puternic.

cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât sunt mai liniştită. mai adâncă.
sunt un ocean fără margini. unde tu te sfârşeşti, eu sunt.

ambuscadă lângă o apă adâncă

te perpeleşti pe-o parte şi pe cealaltă. n-ai să poţi dormi liniştit multă vreme de-acum încolo.
are să treacă.
dar nu chiar acum.
nu te aştepta să te poţi privi fără spaimă în oglindă.
nu curând.

o viaţă de om e o viaţă de om, totuşi.

* * *

se trage, undeva.
oamenii încă se gândesc la acţiuni definitive.

eu, la fel.
undeva, înăuntru, cineva trage.

din nou

am. probleme nerezolvate cu trecutul meu. am. probleme nerezolvate cu mine. cu vecinii mei. am probleme cu echilibrul şi am probleme nerezolvate cu trecutul rasei căreia îi aparţinem. am.
probleme nerezolvate cu tine. cu mâna ta acolo unde nu trebuie să fie. cu capul tău care se întoarce în altă parte. cu bucăţi de carne care se desprind şi cad de pe mine pe măsură ce-ţi treci limba peste ele. cu dinţii care zgârie şi buza care vindecă.

* * *

vecinii mă roagă să încetez cu gemetele din toiul nopţii.
eu te rog sa nu mă laşi în pace niciodată.

în trecut, asta se numea dependenţă.

a doua pe stânga

hai să-ţi spun ceva. nu ai cel mai frumos penis din lume şi ultima dată când ne-am tras-o m-am gândit la robert downey jr.

***

nu e o chestie pe care s-o explice. cam ghiceşti care-i treaba.
el priveşte în gol, cu ochii mijiţi şi colţurile gurii lăsate în jos. corpul îi e aplecat înspre măsuţa din faţă. amestecă în ceaşca de cafea cu un plic nedesfăcut de zahăr. are între degete o ţigară din care a tras două fumuri, iar în scrumieră e una fumată pe jumătate. ea nu fumează.
ea e întoarsă spre el. spatele adunat într-un arc de cerc se sprijină de spătarul banchetei. îl priveşte undeva de la bărbie în jos. buzele îi sunt uscate şi gura întredeschisă. mâinile atârnă în poală şi în ele, un pahar cu limonadă. are o rochie scurtă şi colorată şi ciorapi azurii. dă să spună ceva, dar se răzgândeşte, îşi ridică o mână şi se freacă la ochi.
nu mai au ce să-şi spună.
niciunul din ei nu e trist.
dar niciunul nu poate să se gândească mai departe de clipa asta.

***

autonomie 8 ore. n-au să treacă niciodată cele 8 ore consecutiv.
în etape, 8 ore înseamnă 4 zile.
o oră la dus, o oră la întors.
un weekend prelungit.
nu pot să ascult 8 ore de muzică fără să mă asigur că sunetele oraşului sunt tot acolo.

***

istoria asta se întinde ca guma de mestecat vara, când se lipeşte de pe asfalt direct pe talpa sandalei. rumegată, scuipată, se tot ţine după mine, eu plec mai departe. cu fiecare pas e tot mai subţire şi mai inconsistentă şi mai imaterială.
tot mai mult asfalt decât altceva. tot mai mult talpă decât altceva.

brrr, băiete

cred că am pofta să ma prinzi de cur. cred că ar trebui să mă muşti de ţâţă şi să râzi în hohote albastre. nu cred că mi-a mai trecut asta prin minte şi acum, că mă gândesc, mă miră. ar fi trebuit.

***

l-am văzut. are vocea amară şi nu-i prea vine să stea printre oameni. e acolo, printre ei, şi se face că-i place, că nu poate fără, că n-o să plece singur. zâmbeşte şi face promisiuni din ochi. zău că i-ar plăcea să se ţină de ele.

acasă îl aşteaptă cineva. doarme în camera cealaltă.

***

berea pute, vinul pătează, vodca arde, whiskey e scump.
tra la la, mai bine horincă din sticluţe de plastic de la oameni rumeni cu perluţe în loc de irişi.

***

ce porcărie. ăsta ar fi vrut să fie dj. altu ar fi vrut să nu-l părăsească gagica. aia ar fi vrut să nu se mai întoarcă în ţară şi ailaltă ar fi vrut să-şi ducă şi gagiul cu ea. ăla ar fi vrut alţi părinţi.
io vreau să răsară luna şi soarele de-odată, şi să mă fut, obscen şi violent. să mângâi o pereche de fese. sau un obraz.
sau să mă săruţi apos şi zâmbitor.


***

ceas

mi-am luat un ceas ieri.
vechi. se trage singur. waterprotected. shockproof. automatic. steel back.
made in urss.
dependent de alcool şi ruginit la telescoape.

n-am plătit 30 lei să-mi schimbe cureaua. aş fi vrut, dar n-am făcut-o.

nici nu-mi place aşa, largă cum e.

dar e destul că mi-am luat ceas.

***

postul ăsta e pretext să-i spun lui paul că îmi place ceasul de pe blogul lui.
paul, îmi place ceasul de pe blogul tău

placebo

mă descurc. cum să nu.

* * *

telefonul sună. da. da. se anulează. ok. vine un fax. se modifică pe săptămâna viitoare. da. da. sigur. intră un mail. vine astăzi, nu mâine. ok. da. da. absolut ok. telefon. ai anulat? dezanulează. da. ok. da. da. da. da. da.
ok, în pula mea.

* * *
numai că, ştii, mai e chestia aia care...este. de fiecare dată când suntem în aceeasi încăpere. eşti tu, eu şi altcineva. şi tu vorbeşti cu cineva. şi eu vorbesc cu cineva. şi vorbim amândoi cu altcineva. şi...chestia aia care este...este.
spune-o. spune-o tu prima. nu tu primu. nu tu prima. îi când...spune tu.
io spun ceva şi tu spui ceva şi dupaia mai zic io ceva şi tu zici mda şi îţi pui privirea într-un punct fix şi zâmbeşti cu colţul buzei. şi zic şi io mda şi...se lasă tăcere. asta-i chestia.
zi. ce? chestia. spune tu. nu tu. nu tu. nu zic. păi chestia e că...este. asta-i chestia. zi-o. tu ştii care e. şi io ştiu. cre că-i aceeaşi. păi zi-o. da, da dacă nu e?

chestia e că este.

* * *
în balcani, beţivii îşi lasă băutura în locuri 'bine'. după cinci minute se întorc căutând disperaţi băutura. când o găsesc simt fiorii primului sărut cu gumă de mestecat în gură. şi sorb cu ochii închişi, în sorbituri mari.
beţivii cer bani împrumut doar pentru a-şi aminti cât de mult au baut cu o seară înainte.
dansează şi rup picioare. michael jackson, george michael, boy george, michael bolton. şi muzică din balcani.

* * *
n-ai ceva de cap? o pastilă, orice. sau dă-mi ceva şi zi-mi că-i de cap.
vreau să fac gluma cu 'ba da, o piatră'. n-o fac. caut în cutia cu cruce roşie şi inimioară. găsesc furazolidon.
ia. e pentru cap.

despre vorbe, dimineaţa

dimineaţa,
cuvintele îmi veneau cu mult mai greu în gură.
vocabularul era adormit la umbră
între mărul roşu şi cel azuriu.
limba română
stătea strâns lipită de sânul meu.
îi lua ceva timp să se dezmeticească, să se îmblânzească şi să se deşire.

în prune, nuci, pere şi mere, viermi.
pe masă, cafea, firimituri şi viespi.

din ochi îţi spuneam că soarele îţi bate în frunte şi că-ţi şade bine aşa, imperfect şi amabil.
după asta
limba română îmi redevenea amică.
şi îţi spuneam 'dă-mi te rog zahărul mulţumesc.'

casandra

ea sta în iarbă, întinsă.
ea se uită în soare fără să-şi mijească ochii.
fiindcă ea
stie că în soare stă
sufletul lui dumnezeu.

el, dumnezeu, i-a dat ei un dar.
pentru ca ea să-i poată vorbi oricând va vrea.
glasul ei, de la el e primit.
glasul ei, îi vorbeşte lui de câte ori ea simte nevoia să-i mulţumească.

ea stă lângă fântână.
ea se oglindeşte în fântână.
lângă chipul ei, un chip.
de femeie.
amândouă susură înspre fântână.
amândouă plâng.

ei îi e dor de dumnezeu.
îi cântă.
chipul din fântână se întoarce spre cer.
ia foc, într-un punct.
şi-apoi se stinge în apă.
dumnezeu o aude, pe ea.
o mângâie pe cap.
îi strânge mâinile în mâna lui.
ea îi sărută mâinile.
pioasă.
recunoscătoare.
verde.

în fântână
apa e limpede şi rece.
se unduieşte într-o doină.


io tăt zîc că nu mni-i dor
de la inimuţă mor
io tăt zîc că nu mni-i drag
de la inimuţă zac

duminica

absolut lipsită de griji, ea îşi comandă o pina colada.
nu se gândeşte la nimic. ba mai mult, nu-i trece nimic prin cap. lipsa de griji n-o ingrijorează.
e groaznic. coctailul, e groaznic. prea dulce.

la jumatatea primului merge la bar. îşi cere un mojito.
dansează. nu cunoaşte pe nimeni. se învârte şi părul biciuieşte femei îmbrăcate prost. rochia se înfoaie ca o umbrelă de soare. când se învârte. dansează cu ochii închişi.
mojito, e groaznic. foarte apos.

la bar, cu o americancă. ea, avalanche. americanca, un campari orange. prea campari, al americancei. al ei, ideal.
ăsta e momentul în care gura începe să-i turuie şi n-o mai poate opri. vorbeşte despre ea, despre ea, despre ea, pentru că nimeni n-o cunoaşte. ridică ştacheta sus şi sare, pentru că sare doar o dată. doar de data asta. toţi ăştia n-au s-o vadă cum dă greş, poate, a doua oară. cum nu se mai ridică la înălţimea pe care ea însăşi şi-o impune. vorbeşte, fără griji şi fără implicaţii. poate că despre asta e vorba.
jager cu energizant.

dansează cu bărbatul cu care a venit. îl cunoaşte. îl intuieşte, mai mult. povestesc mult, despre victime colaterale. despre ei doi, ca victime colaterale. despre tangenţe şi adiacenţe.
tequilla sunrise. grijile nu se întorc. dar se ea trezeşte prinsă în mijlocul unei avalanşe: un regret pe care-l dezbate cu ea. toată sensibilitatea şi atenţia la cei din jur suptă de un egoism al poftei. al momentului. al timpului trecut.

*
ea şi el, în pat. un pat îngust. o saltea, mai exact. exaltarea şi potfa adunată o împing pe ea să împingă limitele. să uite că el se gândeşte la moarte, poate. nu la futut.

*

cuba libre. apos. barmani inhibaţi. n-ar trebui să le amestecaţi, îi spune unul. n-ar trebui să le faci aşa proaste, îi spune ea.
un dans. o piruetă şi o biciuire.

afară plouă cu găleata. cu gheaţă. ea iese în ploaie, cu umerii goi şi sandalele în mână.
estella şi finn, fără finn.

părere

el e tânăr şi are pielea tânără.
el are sângele iute şi e mereu în salt când ceilalţi în jur păşesc.
lui îi fug ochii din trecut în viitor, oprindu-se scurt în prezent.

el a avut prima întâlnire de om mare cu moartea. şi-apoi, la un an, a doua. şi oricât de om mare ar fi, nu şi-a dorit s-o întâlnească atât de repede şi des. dar s-a întâmplat. c-aşa e-n viaţă.
prin urmare, acum stă la pândă. o aşteaptă după colţ. s-o reîntâlnească pe terenul lui. după voinţa lui.

* * *

ea se trezeşte dimineaţa devreme. camera inundată de linişte. cald, şi un fir de lumină ce se strecoară printre frunzele lipite de geam.
el doarme, pe spate. susură. are pielea tânără, netedă, şi ochii liniştiţi.
chipul îi e senin.

mainile împreunate pe piept.

în somn, el e împăcat cu moartea.

ea îi desface o mână din cealaltă şi o lasă să-i alunece pe lângă corp.

el e împăcat cu moartea, în somn.
dar ea, cu mâinile lui împreunate pe piept, nu.