A doua scrisoare a Hanei către domnul Romeo P.

Stimate domn Romeo P.,

În răstimpul care a trecut de la prima mea scrisoare și până acum, când m-am decis să vă scriu din nou, s-au strâns câteva gânduri pe care aș vrea să vi le comunic. Ne-răspunsul dumneavoastră la prima mea scrisoare îl iau ca atare. Un ne-răspuns e un ne-răspuns și nimic mai mult. Continui, deci, cu gândurile mele.

Primul meu gând către dumneavoastră este: nu există nimic mai frumos pe lumea asta ca florile de liliac. Poate doar culoarea ochilor dumneavoastră când îi inundă soarele.

Al doilea meu gând către dumneavoastră este: nimic mai frumos ca parfumul florilor de liliac în mai. Poate doar mirosul pielii dumneavoastră când vă treziți dimineața devreme.

Al treilea meu gând către dumneavoastră este: nimic mai frumos ca felul în care stau înciorchinate florile de liliac printre frunze. Poate doar gura dumneavoastră strivind boabe mari de struguri în vie.

Știu că înciorchinat nu e un cuvânt, dar nici îndrăgostit nu pare să fie și, totuși, lumea îl înțelege și mai știți ce, sunt unele fete care chiar plâng din cauza lui.

Al patrulea meu gând către dumneavoastră este: nimic mai frumos ca frunzele moi de liliac. Poate doar felul în care hohotele de râs vi se rostogolesc fin printre dinți până pe pajiștea din spatele casei, până la pârâu, până la dealul cu maci, până la spicele de grâu, până la cerul albastru și apoi înapoi, până la brâu, la pârâu și iar la mine-n brâu.

Nu știu, stimate domn Romeo P., dacă ați privit vreodată un liliac înflorit așa cum mă uit eu la el de când v-am întâlnit. (Vă rog să-mi iertați rimele, dar nu știu destule cuvinte ca să evit să se potrivească între ele.)

Nu știu, domnule P., ce vedeți când vă priviți în oglindă. Vă numărați firele de păr din barbă? Vă aranjați mustața secuiește? Vă ștergeți din riduri cu degetul arătător? Vă picurați albuș peste firișoarele roșii? Vă citiți viitorul în ochi? Pe mine mă vedeți?

Mi-ar plăcea să-mi răspundeți la aceste întrebări și la multe altele deși mai mult mi-ar plăcea să vă crească flori de liliac din palmă de câte ori duceți mâna la frunte, ca să vă alunge gândurile negre.

Bineînțeles, voi înțelege dacă nu, mai ales că nu e ușor să faci liliacul să crească din palmă.

Gândul meu ultim către dumneavoastră este: cred că sufletul are culoarea galbenă, pentru că așa e și miezul florii de liliac și dacă e așa, înseamnă că așa trebuie să fie.

A dumneavoastră supusă indiferent de,

Hana

Prima scrisoare a Hanei către domnul Romeo P.

Stimate domn Romeo P.

primul meu gând al meu către dumneavoastră este: primăvara e un anotimp înșelător.

Să nu credeți că n-am știut asta atunci, prima dată când mi-ați băgat mâna în chiloți. Sub castani și meri înfloriți, o femeie nu poate să fie niciodată sigură de ceva, dar că primăvara e un anotimp înșelător, asta e clar.

Am știut în mod sigur că așa cum era prima dată putea foarte bine să fie și ultima, dar cu toate astea, domnule P., eu v-am primit mâna în chiloți, ba chiar v-am făcut loc și pentru cealaltă mână, și pentru picioare și cap, după cum a fost cazul. Nu m-am ferit de la rafalele de vânt care mi-au zburat fusta peste față, nu mi-am întors urechea de la vorbele dulci care cu siguranță nu mi-erau adresate mie, cum nici n-am clipit până nu s-a luminat de ziuă. Mi-am zis că dacă așa e, înseamnă că așa trebuie să fie.

Să nu credeți, domnule P.,  că m-ați dus de nas în vreun fel. Știu mai multe decât credeți și stiu poate mai bine decât dumneavoastră cu ce se mănâncă pasărea și ce vin pui lângă. Și să nu credeți cumva că sunt o turturică speriată iar dumneavoastră un bâtlan fiorors, un uliu cu sânge-n plisc, un urs care mușcă vânjos din copac.

Primavara pute a ceva necurat și n-am s-o las să-mi mute nasul. Păsărică, mută-ți nasul, mută-ți cuibul și te du, ba nu.

Al doilea meu gând către dumneavoastră este:  atunci când mi-ați băgat pentru prima dată mâna în chiloți, nu v-ați gândit c-o să găsiți acolo altceva decât o păsărică umedă.

Iar al treilea meu gând către dumneavoastră, care este și cel final, este după cum urmează: faptul că atunci când mi-ați băgat pentru prima dată mâna în chiloți ați găsit acolo altceva decât o păsărică umedă, și anume o inimă pulsând, pompând viață în picioare, mâini și ochi, anunțându-mă când e timpul să dau de mâncare puilor din cuib sau când e timpul să-mi iau zborul, n-are nicio legatură cu dumneavoastră. Cu mâna dumneavoastră ridicându-mi fusta peste față. Cu privirea dumneavoastră aspră. Cu felul în care vă răsuciți mustața când citiți peste vară vreun roman. Cu vorbele frumoase pe care le stăpâniți bine chiar și în momente în care orice om cu judecata simplă ar coborî sfinții din icoane și i-ar trimite drept în pizda mă-sii.

N-are legătură nici măcar cu faptul că afară era primavară, anotimp înșelător, era noapte și mirosea a petale ude.

N-are.

Atât am avut să vă spun. Și că A! de fapt, domnule P., nu dau doi bani pe ce credeți.

Acuma în încheiere am vă trimit o urare, un îndemn. O rugăminte.

Binevoiți să-mi scrieți câteva rânduri despre dumneavoastră.

Dacă vă surprinde rugămintea mea, înseamnă că așa trebuie să fie.

Bineînțeles, voi înțelege dacă nu.

A dumneavoastră supusă indiferent de, 

Hana