mă-ntrebam în seara asta
în drum spre casă
dacă mai am ce să-ţi spun.

mă-ntrebam dacă îţi aduci aminte dimineaţa
când ţi-am găsit aripile la gunoi.
am coborât să iau ţigări
două pachete
să dau mâncărica de mazăre
rămasă de noaptea de dinainte
copiilor amuşinaţi în spatele blocului
câinilor.
pe unu' nu-l ştiam
era în trecere.
s-a bucurat un pic mai mult ca ceilalţi
m-a lătrat.
toţi s-au bucurat, de fapt
cum nu
şi m-au lătrat de două ori scurt,
a simpatie
am stat lângă ei fumând o ţigară
şi
pentru o secundă
jumătate
mi-a părut rău ca mâncasem cu o seară înainte
cu trei linguri în plus
mecanic
fără să-mi placă prea tare
fără să înţeleg că-n dimineaţa următoare aveam să am
mâini
picioare
păr
respiraţie
gând
şi vlagă să trag din ţigară
cu fiecare bob îngurgitat
şi că
mărarul e esenţa tinereţii
dar doar pentru o secundă jumătate.
au mâncat şi s-au dus mai încolo
s-au încovrigat
care pe-un canal
care mai la soare
-se reflectă soarele în botul unui câine
în februarie?-
le-am văzut
aripile
la gunoi.
nu erau prăfuite nici murdare
doar negre.
le-am apucat straşnic cu o mână
am stins ţigara între pene
cu cealaltă
am luat oala verde
am urcat în lift cu vecinul tău de deasupra
ăla grizonat şi ursuz
ăla de nu salută niciodată
ăla de-ascultă în fiecare noapte un pârâu cum curge
ăla de se uită la mine de parcă
port în pântec un copil mort.
nu vă uitaţi aşa la mine
i-am zis
le-am găsit e adevărat,
la gunoi
mâncărică de mazăre nu mai am
le-am dat-o copiilor de la canal
fumez cam mult şi
muzica dumneavoastră mă face uneori să fac pipi în somn
i-am zis
o zi bună şi-am ieşit din lift pentru că el mai avea un etaj de urcat dar eu nu
am intrat şi am pus oala pe aragaz
mi-am aprins o ţigară
şi-n tot timpul ăsta am ţinut straşnic aripile-n mână

ai ieşit de la duş cu ochii aburinzi
cafeaua-n mână
- nessu' ăla dezgustător pe care numai tu şi mama-l puteţi bea-
şi ţigara udă între buze.
ţi-am găsit aripile ţi-am zis
le-am găsit la gunoi
sunt ale tale, ştiu
cusăturile se potrivesc perfect pe umeri
copiii au mâncat tot
am luat ţigări şi i-am spus vecinului că mă piş pe muzica lui de relaxare

mă-ntrebam, în seara asta
dacă-ţi mai aduci aminte cum am tăcut şi-am aşteptat să vină noaptea
ca să-ţi probezi aripile pe-ntuneric, să nu te ştie nimeni
să se potrivească perfect
să ascultăm cum apa trece pietrele rămân
să nu mai inţeleg dacă mă priveşti de parcă aş avea un prunc cu moartea
sau doar cu milă şi un pic
cu drag.


să-ţi spun, iată, că am de-atunci în palmă
riduri şi puf negru.
şi nu se duc, am încercat.