tgm vs. glastonbury 2011. post despre muzică

când merg la concerte niciodată nu știu la ce să mă aștept.
așa că din precauție și ca să nu regret că am pierdut timpul cu porcării, îmi zic c-o să-mi placă. și-mi place.

muzicienii de aseară au fost ghiduși.
un trio ghiduș: pusztai antal - chitara. asztalos 'aszti' zsolt - percuție. botos gyula - chitara. pusztai, serios și sobru, implicat, dar reținut. aszti vine cu multa energie și îl completează. botos (cămașă roz) e neastâmpărat, se mișcă în scaun, stă aplecat pe chitară. are mânecile de la cămașă suflecate. îi place câte o notă, se bucură, inventează. ridică din sprâncene și îmi dă impresia că regulile nu-s pentru el. ochii îi caută mereu privirea lui pusztai, care-i ține mai tot timpul închiși. primul contact vizual dintre ei e minunat. botos cântă concentrat pe chipul lui pusztai, acesta deschide ochii, aprobă din cap, botos e fericit. îmi aduce aminte de zsolt și felul lui de a se implica când cântă.

când sunt toți trei pe scenă, pusztai e la mijloc. ceilalți doi se caută unul pe celălalt, aszti pare că improvizează încontinuu, se distrează și unul și celălalt, se încurajează reciproc. pusztai e tata, ei copiii. din când în când, pusztai deschide ochii. cei doi îl văd și așteaptă o reacție, ca și când au făcut o prostie și urmează să fie certați. pusztai face o mică improvizație, semn că totul e în regulă. reținut nu înseamnă rigid.

la fiecare final aplauzele sunt mai intense, mai sincere.
trei bisuri.
mă bâțâi în scaun pe ritm, șușotesc cu fabi. oamenii vor merge acasă și vor spune că au fost la un concert mișto, doar că erau două care s-au distrat tot concertul. sigur erau românce.

am ținut tot concertul palmele deschise, ca să aibă muzica pe unde intra.
habar n-am cum se întâmplă, când se întâmplă, dar îmi dau seama când se-ntâmplă. e muzică.



bine... autismul lui thom yorke e altceva. el e cap de radio.


* * *

festivalul internațional de chitară clasică harmonia cordis.
radiohead live at glastonbury festival iunie 2011.