* * *
* "Hulk Hogan, campionul de wrestling, desi nu mai este la primii pasi ai afirmarii, glasuieste de pe un poster: Trebuie sa-ti faci rugaciunile, sa-ti iei vitaminele si sa crezi in tine."
* Printre lucrurile placute despre care discutam erau si miturile fondatoare: Nationale si Marasesti[...] Am realizat cu totii ca nu erau deloc stralucite si ca aveau si ele miros de mortaciune, astfel incat atunci cand le fumai, te gandeai automat la cei cazuti (e drept, eroic) pe campul de lupta.
* Scrierile existentialiste, ca de altfel si textele lui Cioran, cu toate melancoliile, teribilismele si revoltele lor, sunt facute ca pentru adolescenti, avand calitatea ca, pana la urma, consoneaza perfect cu revolutia hormonala cu care se infrunta sarmanii puberi.
* Faptul ca ma duceam la sala de lectura nu insemna ca eram un tip dedicat cititului. Cred ca am fost de vreo doua sau trei ori, cu totul. Ar fi dat bine, intr-adevar, sa las sa se inteleaga ca imi pierdeam ore intregi la biblioteca, in timp ce colegii mei "bateau mingea pe maidan". Nici eu nu citeam, nici ei nu bateau mingea atat de mult.
* Minciuna despre cartile citite (de fapt, necitite) este o adevarata virtute a intelectualului. Este una din strategiile lui de supravietuire.
* Imi aprindeam tigara si priveam, de la inaltimea etajului cinci, orasul adormit. Ce stiti voi, sarmanilor? Dormiti, in timp ce, de undeva, de sus, cineva va vegheaza. Priveam la geamurile blocului din fata si ma intrebam: "Oare cate patimi sunt dincolo de geamurile astea intunecate? Cate existente nestiute de nimeni? Cate zbateri inutile?" Linistea noptii ma impingea la contemplatie, aerul rece imi dadea un sentiment tonic. (Nu stiu ce e un sentiment tonic, dar am vazut ca expresia se foloseste.) Ma simteam un mic dumnezeu ce tuteleaza de la inaltimea etajului cinci existentele mizere si inconstiente. Nu m-am gandit niciodata ca, prin forta imprejurarilor, fiind la etajul cinci, mai existau si oameni si deasupra mea. Ca eu insumi, contemplandu-i pe ceilalti, inconstienti, puteam sa fiu contemplat, la randu-mi, de unul de la etajele superioare. Dar asta nu conteaza. Principalul e, precum spuneam ca spunea Hogan: "sa-ti faci rugaciunile, sa-ti iei vitaminele si sa crezi in tine." Iar cand crezi in tine, nu mai exista nici un alt tip la etajele superioare.
* Astazi as fi fost un Patapevici care isi asezoneaza discursurile, in mod firesc, numai cu astfel de cuvinte destepte; care nu vede nimic extraordinar in folosirea uzuala, de exemplu, a unui cuvant ca "pululatie".
* Orizontul meu cultural s-a largit - mi-l si inchipui cum se largeste, ca gulerul unui tricou vechi si spalat de foarte multe ori.
* Dupa ce epuizam toate versurile patronului nostru spiritual, Soare se ridica in picioare, ridica si sticla asemeni unui drapel si, patruns de insemnatatea zilei respective, care, de altfel, tocmai se incheia, rostea darz: "Sa mergem la mormantul lui Nichita!". Eu, comod cum sunt, facem mofturi. Bazil se inflacara dintr-o data si-mi spunea:"Nu esti demn de Nichita!". Eu acuzam o durere groaznica de cap sau de burta, iar ei nu mai stateau la discutie si o porneau, calauziti de-un ideal, pe jos, catre Bellu. Pana la Bellu, cautau, pe strazile mai laturalnice, cantecele "lui Nichita", cadeau si spargeau sticlele pe care le aveau in buzunarele paltoanelor si sugeau apoi stofa, in incercarea de a slava ce se mai putea salva), se pisau la artezienele de la Victoria Socialismului (gest de care erau mandri, considerandu-l de maxima dizidenta) si, ajunsi in cimitir, erau fugariti de caini. In cele din urma, lasau o sticla pe mormant, "Pentru Nichita, saracu'!", si se introceau spre dimineata cu sentimentul datoriei implinite.
* Daca in viata de zi cu zi foloseam frecvent clasicele "pizda ma-sii" sau "ce pula mea!", in atmosfera elevata a discutiilor din cadrul clubului un cuvant cum e "cur" ar fi fost cu totul inoportun. Oamenii de cultura trebuie sa se exprime ingrijit. Sau, altfel spus, "nu e frumos sa vorbesti urat".
* Doru era un tip inalt si foarte slab, motiv pentru care si-a atras inca din prima zi de facultate porecla Avortonu'. (Eram studenti la Filologie si dadeam porecle culte!). Doru asta ne-a zis, nici mai mult nici mai putin, ca cel mai nefericit moment din viata lui a fost atunci cand s-a nascut. Au urmat proteste unanime: "Hai, ba, lasa-ne cu chestii de-astea. Nu vezi? Oamenii astia au avut probleme serioase, de viata si de moarte, si tu vii cu mofturi literare? Ne place si noua Sorescu cu 'M-am imbolnavit de moarte, intr-o zi, cand m-am nascut', dar aici nu umblam cu texte de-astea. Viata - nu vezi? - e mai dura decat literatura!" Tipul nu s-a lasat intimidat. Cel mai nefericit moment din viata lui a fost, intr-adevar, cand s-a nascut, pt ca are o chestie congenitala la inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu