* * *
* Josef cina singur in restaurantul hotelului si, in jurul lui, auzea murmurul conversatiilor. Era muzica unei limbi necunoscute. Ce se intamplase cu ceha in timpul celor doua biete decenii? Se schimbase accentul? Asa se parea. Apasat energic, odinioara, pe prima silaba, acum se molesise; fraza parea dezosata. Melodia parea mai monotona decat pe vremuri, taraganata. Cat despre timbru, devenise nazal, dand cuvantului o nota blazata, nesuferita. Probabil ca, in secole, muzica oricarei limbi se tranforma imperceptibil, dar cel care revine dupa o lunga absenta se simte derutat: privind in farfurie, Josef asculta o limba necunoscuta in care intelegea fiecare cuvant.
* Soarele dupa-amiezii lumineaza piata, iar cele doua maini pictate de pe zidul imens se vad acum foarte clar: una e alba, cealalta neagra. Deasupra, o sigla din trei litere promite "securitate" si "solidaritate". Cu siguranta, panoul a fost facut dupa 1989, cand tara a adoptat sloganurile noilor vremuri: fraternitatea tuturor raselor; amestecul tuturor culturilor; unitatea totului, unitatea tuturor.
* Din negura timpului cand Josef era licean, vad aparand o fata; e zvelta, frumoasa, e virgina si e trista pentru ca tocmai s-a despartit de un baiat. E prima ei ruptura amoroasa, sufera, dar suferinta e mai mica decat uimirea pe care o incearca descoperind timpul; il vede asa cum nu l-a mai vazut niciodata.
Pana acum, timpul i-a aparut sub forma prezentului care inainteaza si inghite viitorul; se temea de scurgerea sa prea rapida (cand astepta ceva neplacut), sau, dimpotriva, o revolta incetineala lui (cand astepta ceva frumos). De data asta, timpul ii apare total diferit; nu mai este prezentul victorios ce acapareaza viitorul; e prezentul invins, captiv, maturat de trecut. Fata vede un tanar care se desprinde de viata ei si pleaca, ramanandu-i vesnic inaccesibil. Fascinata, nu poate decat sa priveasca acest fragment din viata ei care se departeaza, nu poate decat sa-l priveasca si sa sufere. Simte o senzatie absolut noua care se cheama nostalgie.
* Intr-o zi, cu noul ei iubit (iubit platonic, desigur), fata intra pe un drum din padurea de langa oras; e acelasi drum pe care, cu cateva luni inainte, s-a plimbat cu iubitul ei precedent (cel care, dupa despartire, a facut-o sa simte atata nostalgie), iar aceasta coincidenta o tulbura. Se indreapta spre o capela ruinata, la o rascruce de drumuri forestiere, pentru ca acolo voise primul iubit s-o sarute. O face intentionat, caci simte tentatia irezistibila de a retrai momentele iubirii trecute. Ar vrea ca aceste doua povesti de dragoste sa se intalneasca, sa se alature, sa se amestece, sa semene una cu cealalta, sa creasca amandoua prin contopirea lor.
Cand iubitul de atunci, in acel loc, a incercat sa se opreasca si s-o ia in brate, ea, fericita si tulburata, a grabit pasul si l-a impiedicat. Dar de data asta, ce se va intampla? Iubitul ei de-acum incetineste si el pasul, se pregateste, si el, s-o cuprinda in brate! Uluita de aceasta repetare (de miracolul acestei repetari), ea asculta de imperativul asemanarii si inainteaza cu pasi repezi, tragandu-l de mana.
De atunci, fata se lasa vrajita de aceste afinitati, de aceste contacte fugitive intre prezent si trecut, cauta aceste ecouri, aceste corespondente care o fac sa simta distanta dintre ceea ce a fost si ceea ce este, dimensiunea temporala (atat de noua, atat de uimitoare) a vietii ei; are astfel senzatia ca iese din adolescenta, ca devine adulta, ceea ce, pentru ea, inseamna: sa devina acea care a cunoscut timpul, care a lasat in urma o parte din viata si poate intoarce capul ca s-o priveasca.
* Cu anii, va vedea in aceste asemanari o deplorabila uniformitate a indivizilor (care, pentru un sarut, se opresc toti in aceleasi locuri, au aceleasi gusturi vestimentare, flateaza o femeie cu aceeasi metafora) si o monotonie plicticoasa a evenimentelor (care sunt vesnica repetare a unuia si acelasi); dar, ca adolescenta, saluta aceste coincidente ca pe niste miracole, dornica sa le descifreze intelesul. Faptul ca iubitul de azi seamana in chip straniu cu cel dinainte il face si mai extraordinar, si mai original, si fata e convinsa ca ii este, in chip misterios, predestinat.
* Cat de plicticoasa e fidelitatea care nu izvoraste dintr-o pasiune adevarata.
* Pur si simplu, vocea fiicei vitrege il invaluise in ceata unor vechi amintiri: intrigi; amestecul rudelor; avort; lacrimi; calomnii; santaje; agresivitate sentimentala; crize de furie; scrisori anonime: cabala tatelor.
* Soarele dupa-amiezii lumineaza piata, iar cele doua maini pictate de pe zidul imens se vad acum foarte clar: una e alba, cealalta neagra. Deasupra, o sigla din trei litere promite "securitate" si "solidaritate". Cu siguranta, panoul a fost facut dupa 1989, cand tara a adoptat sloganurile noilor vremuri: fraternitatea tuturor raselor; amestecul tuturor culturilor; unitatea totului, unitatea tuturor.
* Din negura timpului cand Josef era licean, vad aparand o fata; e zvelta, frumoasa, e virgina si e trista pentru ca tocmai s-a despartit de un baiat. E prima ei ruptura amoroasa, sufera, dar suferinta e mai mica decat uimirea pe care o incearca descoperind timpul; il vede asa cum nu l-a mai vazut niciodata.
Pana acum, timpul i-a aparut sub forma prezentului care inainteaza si inghite viitorul; se temea de scurgerea sa prea rapida (cand astepta ceva neplacut), sau, dimpotriva, o revolta incetineala lui (cand astepta ceva frumos). De data asta, timpul ii apare total diferit; nu mai este prezentul victorios ce acapareaza viitorul; e prezentul invins, captiv, maturat de trecut. Fata vede un tanar care se desprinde de viata ei si pleaca, ramanandu-i vesnic inaccesibil. Fascinata, nu poate decat sa priveasca acest fragment din viata ei care se departeaza, nu poate decat sa-l priveasca si sa sufere. Simte o senzatie absolut noua care se cheama nostalgie.
* Intr-o zi, cu noul ei iubit (iubit platonic, desigur), fata intra pe un drum din padurea de langa oras; e acelasi drum pe care, cu cateva luni inainte, s-a plimbat cu iubitul ei precedent (cel care, dupa despartire, a facut-o sa simte atata nostalgie), iar aceasta coincidenta o tulbura. Se indreapta spre o capela ruinata, la o rascruce de drumuri forestiere, pentru ca acolo voise primul iubit s-o sarute. O face intentionat, caci simte tentatia irezistibila de a retrai momentele iubirii trecute. Ar vrea ca aceste doua povesti de dragoste sa se intalneasca, sa se alature, sa se amestece, sa semene una cu cealalta, sa creasca amandoua prin contopirea lor.
Cand iubitul de atunci, in acel loc, a incercat sa se opreasca si s-o ia in brate, ea, fericita si tulburata, a grabit pasul si l-a impiedicat. Dar de data asta, ce se va intampla? Iubitul ei de-acum incetineste si el pasul, se pregateste, si el, s-o cuprinda in brate! Uluita de aceasta repetare (de miracolul acestei repetari), ea asculta de imperativul asemanarii si inainteaza cu pasi repezi, tragandu-l de mana.
De atunci, fata se lasa vrajita de aceste afinitati, de aceste contacte fugitive intre prezent si trecut, cauta aceste ecouri, aceste corespondente care o fac sa simta distanta dintre ceea ce a fost si ceea ce este, dimensiunea temporala (atat de noua, atat de uimitoare) a vietii ei; are astfel senzatia ca iese din adolescenta, ca devine adulta, ceea ce, pentru ea, inseamna: sa devina acea care a cunoscut timpul, care a lasat in urma o parte din viata si poate intoarce capul ca s-o priveasca.
* Cu anii, va vedea in aceste asemanari o deplorabila uniformitate a indivizilor (care, pentru un sarut, se opresc toti in aceleasi locuri, au aceleasi gusturi vestimentare, flateaza o femeie cu aceeasi metafora) si o monotonie plicticoasa a evenimentelor (care sunt vesnica repetare a unuia si acelasi); dar, ca adolescenta, saluta aceste coincidente ca pe niste miracole, dornica sa le descifreze intelesul. Faptul ca iubitul de azi seamana in chip straniu cu cel dinainte il face si mai extraordinar, si mai original, si fata e convinsa ca ii este, in chip misterios, predestinat.
* Cat de plicticoasa e fidelitatea care nu izvoraste dintr-o pasiune adevarata.
* Pur si simplu, vocea fiicei vitrege il invaluise in ceata unor vechi amintiri: intrigi; amestecul rudelor; avort; lacrimi; calomnii; santaje; agresivitate sentimentala; crize de furie; scrisori anonime: cabala tatelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu