* * *
* Europa se bucura de faima unei civilizatii intemeiate pe ratiune. Dar am putea spune la fel de bine ca Europa are si o civilizatie a sentimentului; ea a dat nastere tipului uman pe care imi ingadui sa-l numesc omul sentimental: homo sentimentalis.
* Homo sentimentalis nu poate fi definit ca o fiinta incercata de sentimente (caci sentimente avem cu totii), ci ca o fiinta care a ridicat sentimentul la rangul de valoare. De indata ce-i considerat o valoare, toata lumea vrea sa-l aiba; si cum ne place tuturor sa ne falim cu valorile noastre, suntem tentati sa ne etalam sentimentele cu ostentatie.
* Nimeni nu l-a dezvaluit cu mai multa perspicacitate pe homo sentimentalis ca Cervantes. Don Quijote se decide sa iubeasca o anumita doamna, numita Dulcineea, in ciuda faptului ca aproape n-o cunoaste (nimic surprinzator in povestea asta, de vreme ce stim ca atunci cand e vorba de "wahre Liebe", de adevarata dragoste, persoana iubita nu mai conteaza).
In capitolul douazeci si cinci din prima parte a cartii, se retage, insotit de Sancho, in pustietatea muntilor, unde vrea sa-i demonstreze acestuia maretia pasiunii sale. Dar cum sa-i demonstrezi cuiva ca in sufletul tau arde o flacara. Si mai ales, cum sa-i demonstrezi acest lucru unei fiinte ata de naive si de necioplite ca Sancho Panza? Pe o poteca de munte povarnita, Don Quijote se dezbraca, pastrand pe el numai camasa si, ca sa-i demonstreze slugii nemarginirea pasiunii sale, incepe sa execute in fata lui tot felul de tumbe aeriene. De fiecare data cand ajunge cu capul in jos, camasa ii aluneca pana la umeri, si Sancho ii vede sexul leganandu-se. Privelistea membrului feciorelnic al cavalerului e de un comic atat de trist si atat de sfasietor incat pana si Sancho, cu sufletul sau nesimtitor, nu mai suporta acest spectacol si, incalecand pe Rosinanta, pleaca in mare graba.
* La definitia sentimentului se cuvine sa spunem ca el se naste in noi fara vonta noastra si, adeseori, impotriva vointei noastre. De indata ce vrem sa-l incercam (ne decidem sa-l incercam asa cum s-a decis Don Quijote s-o iubeasca peDulcineea), sentimentul nu mai e sentiment, ci o imitatie a sentimentului, o expunere a sa, spectaculoasa, careia, indeobste, i se spune isterie. De aceea homo sentimentalis (adica omul care a inaltat sentimentul la rangul de valoare) se identifica, in realitate, cu homo hystericus.
* Homo sentimentalis n-a gasit in Rusia o suficienta contrapondere, devenind astfel, propria sa hiperbola careia i se spune, in mod curent, sufletul slav.
* O, Franta! Tu esti tara Formei, asa cum Rusia e tara Sentimentului.
* Ah, rusii...
Cand mai traiam inca la Praga, circula acolo un banc despre sufletul rusesc: cu o iuteala impresionanta, un ceh seduce o rusoaica. Dupa actul amoros, rusoaica ii spune cu un dispret netarmuit: "Trupul mi l-ai avut. Dar sufletul meu nu-l vei avea niciodata!"
* Gandesc, deci exist e fraza intelectualului care subesimeaza durerile de dinti.
* Daca in tabloul nostru alegoric Beethoven paseste in fata unui grup de aristocrati fara sa-si scoata palaria, asta nu poate sa semnifice faptul ca aristocratii sunt niste reactionari demni de dispretul lui, iar el un admirabil revolutionar: asta inseamna ca cei ce creeaza (statui, poezii, simfonii) merita sa fie mai respectati decat cei ce guverneaza (servitorimea, functionarimea sau popare intregi). Ca actul Creatiei inseamna mult mai mult decat puterea, si arta mai mult decat politica. Ca nemuritoare sunt operele de arta, nicidecum razboaiele sau balurile princiare.
* "[...]Nici in cartile mele nu mai sunt prezent. Cel ce nu e, nu poate fi prezent."
"Limbajul asta e prea filosofic pentru mine."
"Stii ce? Uita pentru o clipa ca esti american si supune-ti creierul la un mic efort: cel ce nu e, nu poate fi prezent. E atat de complicat?"
* Homo sentimentalis nu poate fi definit ca o fiinta incercata de sentimente (caci sentimente avem cu totii), ci ca o fiinta care a ridicat sentimentul la rangul de valoare. De indata ce-i considerat o valoare, toata lumea vrea sa-l aiba; si cum ne place tuturor sa ne falim cu valorile noastre, suntem tentati sa ne etalam sentimentele cu ostentatie.
* Nimeni nu l-a dezvaluit cu mai multa perspicacitate pe homo sentimentalis ca Cervantes. Don Quijote se decide sa iubeasca o anumita doamna, numita Dulcineea, in ciuda faptului ca aproape n-o cunoaste (nimic surprinzator in povestea asta, de vreme ce stim ca atunci cand e vorba de "wahre Liebe", de adevarata dragoste, persoana iubita nu mai conteaza).
In capitolul douazeci si cinci din prima parte a cartii, se retage, insotit de Sancho, in pustietatea muntilor, unde vrea sa-i demonstreze acestuia maretia pasiunii sale. Dar cum sa-i demonstrezi cuiva ca in sufletul tau arde o flacara. Si mai ales, cum sa-i demonstrezi acest lucru unei fiinte ata de naive si de necioplite ca Sancho Panza? Pe o poteca de munte povarnita, Don Quijote se dezbraca, pastrand pe el numai camasa si, ca sa-i demonstreze slugii nemarginirea pasiunii sale, incepe sa execute in fata lui tot felul de tumbe aeriene. De fiecare data cand ajunge cu capul in jos, camasa ii aluneca pana la umeri, si Sancho ii vede sexul leganandu-se. Privelistea membrului feciorelnic al cavalerului e de un comic atat de trist si atat de sfasietor incat pana si Sancho, cu sufletul sau nesimtitor, nu mai suporta acest spectacol si, incalecand pe Rosinanta, pleaca in mare graba.
* La definitia sentimentului se cuvine sa spunem ca el se naste in noi fara vonta noastra si, adeseori, impotriva vointei noastre. De indata ce vrem sa-l incercam (ne decidem sa-l incercam asa cum s-a decis Don Quijote s-o iubeasca peDulcineea), sentimentul nu mai e sentiment, ci o imitatie a sentimentului, o expunere a sa, spectaculoasa, careia, indeobste, i se spune isterie. De aceea homo sentimentalis (adica omul care a inaltat sentimentul la rangul de valoare) se identifica, in realitate, cu homo hystericus.
* Homo sentimentalis n-a gasit in Rusia o suficienta contrapondere, devenind astfel, propria sa hiperbola careia i se spune, in mod curent, sufletul slav.
* O, Franta! Tu esti tara Formei, asa cum Rusia e tara Sentimentului.
* Ah, rusii...
Cand mai traiam inca la Praga, circula acolo un banc despre sufletul rusesc: cu o iuteala impresionanta, un ceh seduce o rusoaica. Dupa actul amoros, rusoaica ii spune cu un dispret netarmuit: "Trupul mi l-ai avut. Dar sufletul meu nu-l vei avea niciodata!"
* Gandesc, deci exist e fraza intelectualului care subesimeaza durerile de dinti.
* Daca in tabloul nostru alegoric Beethoven paseste in fata unui grup de aristocrati fara sa-si scoata palaria, asta nu poate sa semnifice faptul ca aristocratii sunt niste reactionari demni de dispretul lui, iar el un admirabil revolutionar: asta inseamna ca cei ce creeaza (statui, poezii, simfonii) merita sa fie mai respectati decat cei ce guverneaza (servitorimea, functionarimea sau popare intregi). Ca actul Creatiei inseamna mult mai mult decat puterea, si arta mai mult decat politica. Ca nemuritoare sunt operele de arta, nicidecum razboaiele sau balurile princiare.
* "[...]Nici in cartile mele nu mai sunt prezent. Cel ce nu e, nu poate fi prezent."
"Limbajul asta e prea filosofic pentru mine."
"Stii ce? Uita pentru o clipa ca esti american si supune-ti creierul la un mic efort: cel ce nu e, nu poate fi prezent. E atat de complicat?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu