29 septembrie 2007

[MILAN KUNDERA] *ignoranta* /trei

* * *


* Sa zicem ca viata unui om e lunga de optzeci de ani. Ne concepem si ne organizam viata pentru aproximativ aceasta durata. Este un lucru stiut de toti, dar putini isi dau seama de numarul de ani care ne este dat nu e un simplu dat cantitativ, o caracteristica exterioara (ca lungimea nasului sau culoarea ochilor), ci intra chiar in definitia omului. Daca cineva ar putea trai, in plina putere, de doua ori mai mult, sa zicem o suta saizeci de ani, acela nu ar mai apartine aceleiasi specii cu noi. Nimic nu ar mai fi la fel in viata lui, nici iubirea, nici ambitiile, nici sentimentele, nici nostalgia, nimic. Daca un emigrant, dupa douazeci de ani traiti in strainatate, s-ar intoarce in tara natala vand in fata inca o suta de ani, el nu ar mai simti emotia unei Mari Reintoarceri: pentru el nu ar mai fi, probabil, o revenire, ci doar un ocol, unul din multele facute pe lungul parcurs al existentei.
Insasi notiunea de patrie, in sensul nobil si sentimental al cuvantului, e legata de relativa scurtime a vietii noastre, care ne ofera prea putin timp ca sa ne atasam de alta tara, de alte tari, de alte limbi.
Relatiile erotice pot umple intreaga viata adulta. Daca insa aceasta ar fi cu mult mai lunga, nu s-ar toci dorinta, din cauza monotoniei, cu mult inainte ca puterile fizice sa scada? Caci exista o diferenta enorma intre primul, al zecelea, al o sutalea, al o mielea sau al zece-mielea coit. Care e limita dupa care repetitia va deveni stereotipa, daca nu grotesca si chiar imposibila? Iar depasind aceasta limita, ce va deveni relatia de iubire intre un barbat si o femeie? Va disparea? Sau, dimpotriva, faza sexuala a vietii lor va fi considerata de amanti o preistorie barbara a adevaratei iubiri? Sa raspunzi la aceste intrebari nu este mai usor decat sa-ti imaginezi psihologia locuitorilor unei planete necunoscute.
Notiunea de iubire (de mare iubire, de iubire unica) s-a nascut si ea, probabil, din limitele stramte ale timpului care ne este dat. Daca acest timp ar fi nelimitat, ar mai fi Josef atat de legat de sotia lui moarta? Noi, care trebuie sa murim atat de devreme, nu stim nimic despre asta.

* Imi imaginez emotia a doua fiinte care se revad dupa ani. Candva, au avut o relatie, drept care se cred legate prin aceeasi experienta, prin aceleasi amintiri. Aceleasi amintiri? Aici incepe neintelegerea: din intalnirile lor, pastreaza doua-trei mici secvente, dar fiecare pe ale lui; amintirile lor nu seamana; nu se suprapun; chiar si cantitativ, nu sunt comparabile: unul isi aminteste de celalalt mai mult decat isi aminteste celalalt de el; pentru ca, mai intai, capacitatea de a memora difera de la un individ la altul (ceea ce inca ar fi o explicatie acceptabila pentru fiecare dintre ei), dar si (iar asta e mai greu de admis) pentru ca nu au, unul pentru celalalt, aceeasi importanta. Cand Irena l-a vazut pe Josef la aeroport, isi amintea fiecare detaliu din trecuta lor aventura; Josef nu-si amintea nimic. Din capul locului, intalnirea lor avea la baza o inegalitate nedreapta si revoltatoare.

Un comentariu:

Darius spunea...

Tu cine? (consiliul vrea să ştie)