*vis*

* Am adormit spre dimineata, plina de dezamagire furibunda, gata sa ma iau la tranta cu amintirile si sa le sfarm in mii de petale de crizanteme galbene. Am adormit sperand c-o sa visez, ca toata furia si dezamagirea sa se spele in vis, ca dimineata sa ma trezesc ca dintr-o lunga amnezie.
Si am visat. Si peste noapte totul s-a limpezit.
Desigur, ce-am visat a ramas acolo, intre noapte si zori, in negrul din spatele pleoapelor, proiectat pe scobitura din spate a cutiei craniene.

* Citesc paragraful asta:
"In clipa aceea suna telefonul. Isi aminti de femeia intalnita la aeroport si ridica receptorul.
- N-o sa ma recunoasteti, auzi el.
- Ba da, ba da, te recunosc. Dar de ce-mi vorbesti cu dumneavoastra?
- Daca vrei, te tutuiesc! Dar nu ai cum sa stii cu cine vorbesti!
Nu, nu era femeia de la aeroport. Era una din vocile acelea blazate, cu timbrul nazal, nesuferit. Josef se simti indispus."

* Dupa o ora, imi apare o imagine ce se deruleaza pe scobitura din spate a cutiei craniene.
Telefonul suna. Raspund si aud un murmur. Cuvinte pe care le-am uitat.
- Ma mai astepti?
- Bineinteles.
E tot ce-mi permit sa raspund. Sunt, peste asta, muta de emotie si zambetul de pe fata imi stramba gura intr-atat incat orice cuvant ar iesi ca o onomatopee caraghioasa. Mai spune, mai spune ceva. Si vocea spune. Si vocea spune cuvinte noi, pe care nu le stiu. Si timbrul vocii se modifica, ca printr-o miraculoasa intinerire a celui care-o detine. Vocea rade cu un ras necunoscut.
- Ai crezut ca-i...? Chiar ai crezut? Chiar asta ai crezut? Chiar m-ai crezut?
Si rade mult, in hohote.
- Da.
Si ma simt indispusa.

* 10 secunde din ce-am visat azi noapte in 10 fraze citite cu 3 ore mai tarziu. Indispozitia revine, brusc.

.:: model olga efremov ::.