* * *
* In lumea noastra, in care zi de zi apar din ce in ce mai multe chipuri ce se aseamana tot mai mult intre ele, omul se afla in fata unei misiuni dificile atunci cand vrea sa-si confirme originalitatea propriului eu si sa se convinga el insusi de unicitatea sa irepetabila. Exista doua metode pentru cultivarea unicitatii eului: metoda adunarii si metoda scaderii. Agnes scade din eul ei tot ce-i exterior si imprumutat, spre a se apropia in felul acesta de esenta sa pura (asumandu-si, prin aceste scaderi succesive, riscul de a ajunge, in final, la disparitia propriului eu). Metoda Laurei e tocmai contrariul: pentru a-si face eul mai vizibil, mai sechestrabil, mai captabil, mai voluminos, spre a-i da mai multa greutate, ea ii adauga mereu noi atribute, cu care incearca sa se identifice (asumadu-si riscul de a pierde, sub povara acestor atribute, esenta propriului eu).
* Observati, va rog, ca Moise n-a trecut printre cele zece porunci ale Domnului porunca "Sa nu minti!". Si asta nu intamplator! Cel ce spune "sa nu minti!" a trebuit sa spuna mai intai "raspunde", iar Dumnezeu nu acordase nimanui dreptul de a pretinde altuia sa-i dea un raspuns. "Sa nu minti!", "Sa spui adevarul!" sunt porunci pe care omul n-ar trebui sa le adreseze altui om atata imp cat il considera egalul sau. Poate numai Dumnezeu ar fi indreptatit s-o faca, dar el n-are nici un motiv s-o faca de vreme ce stie tot, si n-are nevoie de raspunsurile noastre.
* Imagologii au existat, de buna seama, inainte de-asi fi faurit puternicele lor institutii asa cum le cunoastem azi. Si Hitler a avut imagologul lui personal care, protapit in fata Führerului, ii prezenta cu rabdare gesturile pe care trebuia sa le execute la tribuna in timp ce vorbea, spre a fascina multimile si a le aduce in starea de extaz. Numai ca acest imagolog, daca ar fi acordat gazetarilor un interviu, ca sa-i amuze pe germani, spunandu-le cat de stangaci e Führerul lor in miscarile mainilor, n-ar fi supravietuit indiscretiei sale mai mult de o jumatate de zi.
* [...] respectul fata de tragedie e mult mai periculos decat palavrageala nepasatoare si lipsita de griji a unui copil. Care e conditia eterna a tragediei? Existenta unor idealuri considerate a fi mai de pret decat viata omului. Si care-i conditia razboaielor? Acelasi lucru. Esti manat la moarte fiinca exista, chipurile, ceva mai presus decat viata ta. Razboiul poate exista doar in lumea tragediei; de la inceputul istoriei, omul n-a cunoscut decat lumea tragica si nu-i in stare sa iasa din ea. Mediul tragediei nu poate fi incheiat doar prin revolta frivolitatii. Oamenii de azi nu mai cunosc a Noua Simfonie a lui Beethoven din salile de concerte, ci din cele patru masuri ale Imnului Bucuriei ce insotesc anuntul publicitar pentru parfumurile "Bella". Asta nu ma scandalizeaza. Tragedia va fi izgonita de pe aceasta lume ca o batrana cabotina care, cu mana pe inima, declama cu o voce dogita.
* Razboiul si Cultura sunt cei doi poli ai Europei, cerul si infernul ei, gloria si rusinea ei, dar nu pot fi disociate. Cand se va sfarsi una, se va sfarsi si cealalta, si una nu poate sfarsi fara cealalta. Faptul ca in Europa nu mai avem razboaie de cincizeci de ani e legat in chip misterios de imprejurarea ca de cincizeci de ani noi nu mai cunoastem nici un Picasso.
* Omul nu-i nimic altceva decat propria sa imagine. Filozofii ne pot spune ca n-are nici o importanta ce gandeste lumea despre noi, ca valabil e numai ceea ce suntem. Dar filosofii nu inteleg nimic. Atata timp cat traim intre oameni, nu suntem decat ceea ce gandesc acestia despre noi. Cu alte cuvinte, cum ne vad. De fapt, esti socotit perfid si fatarnic cand te gandesti cu insistenta cum te vad altii, si te omori sa-ti faci o imagine cat mai simpatica in ochii lor. Dar exista oare intre eul meu si eul altuia un contact direct fara mijlocirea ochilor? Si dragostea, poate ea fi conceputa fara sa-ti urmaresti cu ingrijorare propria imagine in gandul persoanei iubite? Din clipa in care nu ne mai intereseaza cum ne vede cel pe care-l iubim, inseamna ca nu-l mai iubim.
* A lupta inseamna sa confrunti vointa ta cu vointa altuia, cu scopul de a-l infrange, de a-l ingenunchea, eventual de a-l ucide. "Viata e o lupta", e fraza care a trebuit sa sune ca un oftat melancolic si resemnat, atunci cand a fost rostita pentru prima oara. Veacul nostru, al optimismului si al masacrelor, a reusit sa transforme aceasta cumplita fraza in sunetele unui cantec dulce si duios. Veti spune, poate, ca a lupta impotriva cuiva e cumplit, dar o lupta pentru ceva, e un gest nobil si frumos. Intr-adevar, e frumos sa-ti investesti eforturile in slujba fericirii (a dragostei, a justitiei, si asa mai departe), dar daca iti place sa determini aceste eforturi prin cuvantul lupta, inseamna ca in spatele nobletei efortului tau se ascunde dorinta de a dobori pe cineva. Lupta pentru e, de cand lumea, nedisociabila de lupta impotriva si, in decursul luptei, prepozitia pentru e intotdeauna uitata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu