* * *
* In cei douazeci de ani cat a lipsit Ulise, oamenii din Ithaca pastrau destule amintiri despre el, dar nu-i duceau defel dorul. Pe cand Ulise suferea de dor, insa nu-si amintea aproape nimic.
Putem intelege acest paradox daca observam ca memoria, pentru a functiona, are nevoie de o exersare continua: daca amintirile nu sunt evocate iar si iar, in discutiile dintre prieteni, ele se pierd.[...] Cu cat nostalgia lor creste, cu atat se goleste de aminiri. Cu cat Ulise tanjea, cu atata uita. Caci nostalgia nu sporeste activitatea memoriei, nu trezeste amintiri, ea isi este suficienta siesi, propriei sale emotii, fiind preocupata doar de suferinta sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu